Cu prilejul acestui articol, vom face un exerciţiu – în baza unui caz concret – pentru a putea observa şi conştientiza cât de importante sunt: clauzele contractuale din contractul/comanda de transport, cele din contractul de asigurare şi respectarea acestora de către părţile implicate în efectuarea transportului rutier de marfă.
Prezenta speţă are următoarele elemente de care trebuie să ţinem seama:
– Firma „A“ este proprietarul mărfii ce urma să fie transportată între două localităţi din România. Această firmă probează că este proprietarul mărfii în cauză cu un contract de vânzare-cumpărare, factură şi ordin de plată. Sediul social al firmei este în Bucureşti (menţionăm sediul pentru a putea observa că marfa ce urma să fie transportată nu a fost ridicată din Bucureşti);
– Firma „B“ a primit o comandă de transport de la firma „A“. Această firmă este casă de expediţii, cu licenţă legal emisă şi poliţă de asigurare la o societate de asigurări importantă din România. De menţionat că poliţa este tocmai pentru activitatea de intermediere (casă de expediţii) în transportul rutier de marfă;
– Firma „C“ a primit, la rândul ei, comanda de transport de la firma „B“. Această firmă „C“ are dublă calitate, atât de transportator (având parc auto propriu), cât şi de casă de expediţii (licenţiată în acest sens). Ambele activităţi sunt declarate pe un site specializat în transportul şi expediţia rutieră de marfă, pe care atât firma „B“ cât şi firma „C“ activează în mod constant;
– Firma „D“ este exclusiv firmă de transport rutier de marfă, firmă care a primit comanda de transport de la firma „C“ şi care a efectuat transportul de marfă ce face obiectul prezentei speţe.
Nu vom menţiona societăţile de asigurări implicate – deşi acestea sunt importante – din dorinţa de a sublinia, în primul rând, aspectele legate de rolul societăţilor „A“ – „D“ în desfăşurarea transportului de marfă. Vom face şi unele observaţii punctuale legate de societăţile de asigurări în desfăşurarea evenimentelor.
Exerciţiu de imaginaţie…
Firma „A“ trimite o comandă de transport către firma „B“, aceasta transmite la rândul ei o comandă de transport către firma „C“, iar aceasta din urmă transmite comanda de transport către singurul transportator real din schemă. Toate bune şi frumoase până ce, la jumătatea cursei, mijlocul de transport este implicat într-un eveniment rutier din vina şoferului firmei de transport, în urma căruia trei sferturi din marfa transportată este avariată (nu contează dacă este daună totală sau parţială). Cu ocazia completării dosarului de daună au început să apară problemele. Iată câteva dintre ele: La încărcare (oraş Craiova), s-a prezentat transportatorul (firma „D“) cu un alt ansamblu (alt cap tractor şi altă semiremorcă) decât cel confirmat iniţial. Cu toate acestea, marfa este încărcată fără să existe niciun semn de întrebare pentru firma de la locul de încărcare, firmă care nu a comunicat proprietarului mărfii că a încărcat alt mijloc de transport decât cel anunţat de acesta. Dacă marfa ar fi ajuns la locul de descărcare (oraş Oradea), acest aspect ar fi trecut probabil neobservat. Însă, mijlocul de transport nu avea asigurare valabilă (fiind plătită doar prima rată). Firma „A“ a fost informată de la locul de descărcare că marfa nu a ajuns în integralitatea sa. La descărcare, a fost întocmit un proces-verbal în prezenţa şoferului firmei de transport. Această firmă a solicitat imediat ca firma „B“ cu care avea contract valabil încheiat să-i achite contravaloarea mărfii deteriorată/lipsă potrivit procesului-verbal anterior menţionat. Firma „B“ a solicitat la rândul ei firmei „C“ să achite dauna, iar această firmă, bineînţeles că a solicitat transportatorului să achite dauna produsă de acesta. Transportatorul, în acest moment, a observat că nu are asigurare valabilă pentru mijlocul de transport cu care a efectuat deplasarea de marfă. În aceste împrejurări, firma „B“ s-a gândit că poate rezolva problema apelând la societatea de asigurări unde avea poliţă de asigurare pentru casele de expediţii. S-a deschis dosarul de daună, au fost depuse o serie de documente (solicitate de asigurător) – finalizarea acestuia: dosarul a fost respins la plată. Motivul respingerii: nerespectarea unora dintre clauzele contractului de asigurare.
Principala întrebare este: cine suportă dauna?
La această întrebare, mai adăugăm: avem un singur vinovat – transportatorul, sau şi firma de la locul de încărcare are partea ei de vină, încărcând un alt mijloc de transport decât cel confirmat (şi verificat în prealabil, inclusiv în ceea ce priveşte existenţa unei asigurări valabile)? Această situaţie ar fi putut fi evitată dacă şi comanda/contractul de transport ar fi interzis, printre altele, subcontractarea serviciului de transport.
Litigiul este pe rolul instanţelor judecătoreşti, o soluţie finală urmând a se pronunţa curând.
Avocat George Iacob-Anca
Iacob-Anca & Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi
