Tribunalul Bucureşti le-a condamnat luni la închisoare pe Iuliana Coruţ, fost director de cabinet al ministrului Muncii Mariana Câmpeanu, şi pe Paula Mănuceanu, fostă consilieră a demnitarului liberal, pentru luare de mită, şi pe Cristiana Bigan, funcţionar public în cadrul unei autorităţi naţionale la data faptelor, pentru dare de mită. Ea a dat şpaga pentru ca fiul său, Paul Cristian Ferchedău, să câştige concursul pentru funcţia de consilier pentru afaceri europene la AMPOSDRU, în cadrul Ministerului Muncii. Acesta a scăpat cu o condamnare cu suspendare, ca şi mama sa. Nu la fel de norocoasă a fost complicea mamei sale, Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, care a intermediat mita.
Iată condamnările:
- Iuliana Coruţ: 3 ani de închisoare cu executare şi 4 ani interzicerea unor drepturi, că a luat mită pentru a facilita unei persoane obţinerea funcţiei de consilier afaceri europene, şi 1 an de închisoare pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii. Cele două pedepse au fost contopite.
- Paula Mănuceanu: 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a permis accesul unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri.
- Cristiana Bigan: 2 ani de închisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, pentru dare de mită şi complicitate la permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
- Paul Cristian Ferchedău: 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals.
- Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ şi colega Cristianei Bigan la data faptelor: 3 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.
Sentinţa a fost dată de şi poate fi atacată cu apel.
Povestea şpăgii AICI, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU