Una dintre cele mai răspândite probleme ale șoferilor este dorul de casă, distanța față de cei dragi. Implicit, devine și o problemă cu care firmele de transport se confruntă și anume, plecarea/migrarea/lipsa șoferilor.
Mulți șoferi vor să renunțe la meseria pe care au îmbrățișat-o, în ultimul timp, pe motiv că își doresc o familie sau că vor să fie alături de soția și copilul lor.
O bună parte dintre șoferii tineri se simt vinovați atunci când pleacă în cursă și copilul plânge. Atunci este bine să intervenim ca firmă, să invitam șoferul la o discuție, pentru că nu va mai dura mult și va vrea să plece… pentru copil.
Desigur că lucrurile sunt în funcție de cum le privești. Ca psiholog, privind de partea firmei, ne putem da seama că un șofer nu este bine să se lase tulburat emoțional, pentru a da randamentul optim și concentrarea maximă la volan și, atunci, o discuție individuală despre planurile lui, despre ce urmează să facă, este necesară. Găsește-i motivația și dacă el își „uită”, pentru o perioadă, obiectivele propuse, amintește-i-le.
De exemplu, această abordare, la tinerii șoferi, merge foarte bine.
Ce vrei să obții cu banii câștigați din meseria asta? O să primiți răspunsuri: o mașina, o casă, să îmi renovez apartamentul, să am un trai mai bun etc.
Monitorizați planurile îndeplinite. În funcție de cum planurile ajung la final, gândul de a pleca din firmă va apărea și el. Aveți grijă să-i țineți mereu conectați cu alte obiective. E ca și cum nu poate pleca din firmă până când nu ajunge unde și-a propus. Statistica spune că o persoană rămâne la un loc de muncă aproximativ 3 ani.
Importanța implicării
Ca psihoterapeut, desigur, trebuie să susțin importanța prezenței fizice a tatălui în viața familiei. Dar nu doar prezența fizică, ci, mai ales, susținerea emoțională a familiei, prin implicare. Dar, aici intrăm într-o cu totul altă discuție.
Am avut un caz la firmă tocmai în acest sens, prezența unui copil mic, ce îl făcea pe șoferul-tată să se răzgândească aproape la fiecare plecare, zicându-și că mai face câteva curse și renunță la meserie. Era unul dintre șoferii buni, fără să facă probleme, descurcăreț și implicat. Ca firmă, am fost conștienți că, dacă pleacă de la noi, va fi pentru ca este într-un moment de slăbiciune și pentru că, tot zicându-și asta de un an de zile, s-a fixat pe acest lucru, neștiind neapărat ce implică rațional. Nu se va angaja la o fabrică, așa cum a spus, ci tot „pe camion” va fi. Așa că i-am spus să se mai gândească la nivelul financiar cu care s-au obișnuit și să își facă niște calcule, dacă poate să mai aibă toate lucrurile pe care și le permit acum, dacă s-ar angaja pe un salariu de fabrică, de maxim 2.500 – 3.000 lei cu ore suplimentare. Adică va munci destul de mult și oboseala își va spune cuvântul, în timpul pe care îl va petrece cu familia.
I-am zis că nu îi desfacem contractul de muncă și că poate reveni la firmă când va considera el. Să își ia timp să stea cu familia. După trei săptămâni, a sunat că vrea să plece în cursă. În primul rând, pentru partea financiară. În al doilea rând, datorită faptului că imaginea idilică despre familie pe care ne-o creează dorul la distanță ține puțin, iar apoi lucrurile nu se mai desfășoară așa cum ni le imaginam, dominați de sentimentul de dor.
Îndrăzniți să ascultați nevoile șoferilor, chiar dacă uneori pare că e prea mult, și găsiți împreună soluții! Poate fi un câștig de ambele părți!
Andreea GHEORGHE
Psiholog specializat în psihologia transporturilor
gheorghe.andreeaioana@yahoo.com
