Ceea ce se anunţa ancheta anului începe uşor, uşor, să-şi piardă din amplare: toţi cei 124 de controlori, şefi de tren, inspectori de la supracontrol şi revizori propuşi de DIICOT Braşov pentru arestare preventivă vor fi cercetaţi în libertate. Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins, vineri, ultimul lot de 35 de salariaţi ai CFR călători din cei 124 trimişi în instanţă pentreu mandat de arestare.
La ieşirea din sala de judecată după pronunţarea sentinţei, unii dintre salariaţi au izbucnit în plâns, alţii au spus că s-a făcut dreptate, iar avocaţii acestora au considerat decizia judecătorilor Curţii de Apel drept ”una justă şi dreaptă”.
Săptămâna trecută şi la începutul acestei săptămâni procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au audiat 170 din cele 200 de persoane cercetate în dosar.
În dosarul considerat de procurori unul complex sunt cercetaţi conductori de tren, controlori, inspectori şi revizori din Regionalele CFR Bucureşti, Braşov, Iaşi, Craiova, Cluj şi Galaţi, pentru dare şi luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii.
Magda SEVERIN