In aceasta toamna, Hyva a realizat un program de training destinat personalului din cadrul reprezentantelor si partenerilor oficiali din Romania, Republica Moldova si Bulgaria. Sesiunile de pregatire s-au desfasurat la sediul DAF – EVW Holding din Bucuresti.
Trainingul s-a concentrat pe procedurile post-vanzare. Programul a debutat cu o introducere generala despre Hyva si a inclus sesiuni privind aspectele tehnice, HyvaCARE, operatiunile post-vanzare si procedurile in garantie. Evenimentul s-a incheiat cu un atelier de instruire practica privind aspectele tehnice si de operare a kiturilor hidraulice, supapelor PT, pompelor cu piston, cilindrilor, precum si privind montarea kiturilor pe camioane si operarea in siguranta a suprastructurilor basculabile. Echipa Hyva Romania a beneficiat de suportul lui Egbert van Hoek, manager pentru operatiuni post-vanzare in cadrul Hyva International, precum si al lui Tadeusz Piatek, manager regional pentru Europa Centrala si de Est in domeniul calitatii si proceselor.
Printre cei treizeci de participanti la training s-au numarat ingineri, manageri de service si traineri din cadrul partenerilor oficiali Hyva in Romania si din cadrul noilor structuri din Republica Moldova (East Auto Lada) si Bulgaria (Cleanmat Ltd).
In urma evenimentului, Egbert van Hoek a comentat: „Trainingul a fost un adevarat succes. Partenerii regionali au facut cunostinta si s-au incheiat contacte de afaceri. Acest tip de training este in beneficiul tuturor clientilor nostri, prin asigurarea faptului ca partenerii nostri de service sunt bine pregatiti si au experienta in a oferi suport si asistenta la nivel profesionist“.
Grupul pe scurt
Reamintim ca Grupul Hyva este un furnizor global de solutii de transport inovative si eficiente pentru vehiculele comerciale si pentru domeniul serviciilor de mediu. Compania are ca obiecte de activitate dezvoltarea, productia, vanzarea si distributia de componente utilizate in cadrul sistemelor hidraulice de incarcare si descarcare a camioanelor si trailerelor. Produsele sale sunt utilizate intr-o gama larga de aplicatii, de la transport, constructii, industria miniera, manipularea materialelor, pana la colectarea de deseuri si serviciile de mediu.
Printre produsele sale se numara cilindri telescopici hidraulici, cilindri cu dubla actiune, compactoare statice si mobile, unitati de colectare a deseurilor. Astfel, putem spune ca portofoliul grupului include elemente hidraulice (cilindri si kituri de basculare), sisteme de manipulare a containerelor, podele mobile orizontale pentru incarcare/descarcare si macarale, fixe sau rulante. Aceste produse sunt dezvoltate si comercializate sub marci de renume la nivel international, printre care se numara Hyva, Kennis, F.lli Ferrari si AmcoVeba.
Raluca MIHAILESCU