Ultimul km al digului de larg din Portul Constanţa, gata la anul

Ministerul Transporturilor, prin Administraţia Portului Constanţa, a semnat, vineri, un contract de 100 milioane euro pentru finalizarea digului de larg din Portul Constanţa cu firma olandeză Van Ord. Lucrările, finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) al Uniunii Europene, se vor finaliza spre sfârşitul anului 2014.

Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor, susşine că “această semnare se înscrie în strategia ministerului pe care am spus că o vom implementa, aceea de a deschide cât mai multe lucrări finanţate cu fonduri europene, acestea reprezentând o prioritate a mandatului meu”.

La rândul său, Valentin Preda, secretar de stat în MT, a explicat că finalizarea digului presupune extinderea cu 1,05 km a celui existent, fapt ce va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi a siguranţei navelor care intră în Portul Constanţa.

“Este un proiect destul de important atât pentru Portul Constanţa, care va deveni mai atractiv din punct de vedere comercial, dar şi al siguranţei, însă este important şi pentru companiile din zonă, care subcontractează lucrările pentru antreprenorul olandez”, a precizat el.

Digul de larg din Portul Constanţa, construit pe o porţiune de 4,8 km în perioada 1976-1990, a rămas neterminat pe o porţiune de 1 km, lucrările fiind întrerupte.

Un câştigător al licitaţiei privind acest obiectiv a fost stabilit cu mai bine de 3 ani în urmă însă, din cauza contestaţiilor depuse de către companiile implicate în licitaţie, semnarea a fost amânată o perioadă îndelungată.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.