UPDATE! Un deputat prins când lua mită a fugit şi este căutat de Poliţie

Poliţiştii şi procurorii DNA îl caută pe deputatul Gheorghe Coman, membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii, după ce a fost prins în flagrant când primea 3.140 de lei şi a fugit de la locul faptei. Suma i-a fost oferită în interiorul maşinii personale, iar când demnitarul s-a prins că i s-a înscenat flagrantul, a fugit în trombă. Totul s-a întâmplat ieri, în urma denunţului celui care i-a dat banii ce reprezentau o tranşă dintr-o sumă mai mare.

Suma este mai mică pentru veniturile sale de parlamentar, dar faptul că a fugit şi nu poate fi găsit de o zi spune ceva despre vinovăţia acestuia. Amintim că un alt deputat a fost prins de poliţişti pe aeroport, când încerca să fugă din ţară imediat după ce a fost condamnat la închisoare.

Gheorghe Coman a intrat în Partidul Conservator în martie anul acesta, după ce a fost ales în Parlament pe listele PPDD.

UPDATE: Deputatul a fost prins. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au început urmărirea penală față de acest deputat, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de “folosire a influenței, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-o formațiune politică, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, informează DNA.

Şpagă pentru menţinerea în funcţie a directorului DSVSA

“Din Rezoluția de începere a urmăririi penale rezultă că există date și indicii potrivit cărora, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influența conferită de funcția de conducere deținută în cadrul partidului din care face parte, învinuitul Coman Gheorghe a solicitat unui denunțător, persoană cu funcție de conducere în Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Buzău, în schimbul menținerii acestuia în funcția publică respectivă (care la nivel politic „revenea” partidului respectiv), diverse servicii, precum și remiterea unor foloase materiale necuvenite”, precizează DNA.

Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formațiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.

“Cotizaţie” la PC

În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în același context, învinuitul Coman Gheorghe i-a solicitat denunțătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinței având ca scop alegerea conducerii județene a respectivei formațiuni politice (eveniment la care a și fost reînvestit în funcția de președinte), respectiv suma de 3.140 lei.

“Această sumă a fost primită de învinuitul Coman Gheorghe la data de 18 decembrie 2013, în scopul mai sus menționat, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupție. La intervenția procurorilor, învinuitul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracțiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale”, mai arată DGA.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.