Update! Percheziţii la hoţi din TIR-uri. Au fost reţinuţi 10 suspecţi

Polițiști IGPR şi IPJ Ilfov percheziționează astăzi 10 domicilii  în București și județele Ilfov, Ialomița, Argeș și Prahova și pun în executare mandate de aducere a unor hoţi din clanul Duduianu care au furat din TIR-uri şi au tâlhărit.

Prin metoda înţepării anvelopelor, ei au furat într-o singură noapte mărfuri de 40.000 de euro dintr-un TIR, constând în laptopuri şi produse electrocasnice.

UPDATE 29 decembrie: Oamenii legii au reţinut 10 suspecţi, pe care îi vor prezenta astăzi instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Cei 10 bărbați sunt cercetați pentru constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită.

“În fapt, cei în cauză, 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, ar fi comis mai multe furturi de bunuri transportate în autotrenuri, în timpul deplasării, pe rutele de transport rutier, prin ruperea sigiliilor și tăierea prelatei vehiculului, precum și furturi din autoturisme, prin metoda înțepării anvelopei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În cazul furturilor din autotrenuri, cei în cauză sunt bănuiți că ar fi încadrat, în trafic, cu propriile autoturisme, autovehiculul vizat, iar în mers una dintre persoane ar fi urcat de pe capota autoturismului în autotren și ar fi sustras bunuri.

În ceea ce privește furturile din autoturisme, aceștia ar fi înțepat anvelopele mașinilor, profitând de încetinirea acestora, în trafic, iar când șoferul oprea pentru remedierea avariei ar fi sustras genți și alte bunuri de valoare aflate la vedere.

În anumite cazuri, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, ar fi folosit acte de violență asupra victimelor.

Polițiștii din Ilfov și cei ai Direcției de Operațiuni Speciale — IGPR efectuează perchezițiile sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Din investigații a reieșit că faptele au fost comise în special în județul Ilfov, pe Centura București, dar și în județele Argeș și Ialomița.

“Cei în cauză vor fi conduși la sediul IPJ Ilfov pentru audieri, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup organizat în vederea comiterii de infracțiuni, furt calificat, tâlhărie calificată și dare de mită”, se arată în comunicat.

În noaptea de 20 spre 21 noiembrie, persoanele bănuite ar fi urmărit un autotren care transporta aparatură electronică și electrocasnică, pe ruta Chiajna-Timișoara, din care, prin modul de operare descris, ar fi sustras 79 de laptop-uri și alte aparate electrocasnice. Prejudiciul, în valoare de 40.000 de euro, a fost recuperat.

La data de 28 octombrie, pe Autostrada București-Pitești, membrii grupării ar fi înțepat anvelopa unui autoturism, iar în momentul în care șoferul remedia avaria, ar fi deposedat o femeie aflată în mașină, prin violență, de o geantă în care se aflau 3.000 de lei și 700 de euro. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.