… privind consumul de carburant. De ce? Pentru că ne confruntăm cu toţii cu provocări care s-au generalizat la nivelul întregii pieţe. Încercăm să urmărim consumul REAL şi îl căutăm pe cel OPTIM. La ce nivel ar trebui să se ridice însă acest consum real de la care să pornim în elaborarea strategiei noastre de a deveni mai eficienţi?
Am observat diferenţe semnificative în piaţă privind consumul de carburant inclusiv pentru vehicule având mase similare şi urmând rute care pot fi uşor comparate. Unii merg pe consumuri medii de 29 l/100 km, iar alţii ajung la 34 l pentru aceleaşi sisteme cap tractor plus semiremorcă la o masă totală de 40 t. Iar pentru același tip de camion, diferențele nu sunt chiar atât de mari între mărci. Din păcate, în branșa noastră, transportatorii nu prea comunică între ei, pentru a confrunta consumurile reale.
Comunicare eficientă
În opinia mea, comunicarea între firme nu este sub nicio formă negativă. Trebuie să fim conştienţi că prin punerea la comun a unor informaţii ne vom ajuta reciproc, ţinând cont de discrepanţele care se înregistrează între consumurile normate. Firmele care au consumuri pe flotă mai mari sunt „atractive” pentru şoferi, care pot, în mod logic, să-şi majoreze veniturile însuşindu-şi „economiile“ de motorină, dar faptul că o mare cantitate de motorină nu ajunge la motor, ci în buzunarele şoferilor, nu este absolut deloc pozitiv pentru companiile respective. Acestea nu pot decât să îşi pericliteze viitorul întrucât nu vor obţine din tarife suficiente fonduri care să acopere furturile unor şoferi „harnici”. Din păcate, circuitul motorinei de furat este extrem de rapid, există cerere şi ofertă în condiţiile în care sunt multe firme care „alimentează” din parcări.
Cred că schimbul de informaţii în ceea ce priveşte consumul de combustibil va ajuta fiecare companie să știe că undeva există o alta care are consumuri mai mici şi să facă eforturi susţinute pentru a diminua consumurile – prin traininguri ale şoferilor, prin verificarea mai atentă a stării tehnice a camioanelor din flotă (mentenanţă conform recomandărilor de la producător, presiunea în pneuri etc), prin diminuarea consumului normat, prin achiziţia de camioane mai performante…
Astfel, aceste informaţii privind consumurile concurenţilor ar ajuta fiecare firmă să devină mai performantă, să se capitalizeze pentru a putea susţine noi investiţii din banii economisiţi, în loc ca motorina furată să se ducă în buzunarele unor indivizi. În România, există foarte multe firme care, în lupta pentru supravieţuire, sunt obligate să facă o serie de compromisuri cu privire la vechimea parcului, la partea de mentenanţă a camioanelor, prin plata la negru a salariilor (apărând riscul de a fi descoperiţi de autorităţi, precum şi şantajați de către unii dintre angajaţi).
Formulă simplă de calcul
Dar împreună putem scăpa de această cangrenă care a devenit un mod de viaţă în transporturi. Există o reţetă care ar putea fi de succes… Este vorba despre acele informaţii care să ajute la formarea unei concurenţe loiale.
Totul pleacă se la o formulă simplă de calcul, care să stea la baza datelor pe care să le transmitem în branşă:
consum pe gol X litri/100 km, la care se adaugă 0,y litri motorină/tonă marfă transpotată/100 km.
Se ştie faptul că acest consum este influenţat de mulţi factori cum ar fi stilul de condus al şoferului, starea tehnică a camionului, declivitatea drumului, tipul de drum (autostradă, drum naţional), aglomeraţia pe şosea, tipul de anvelope folosit, presiunea din anvelope, uzura anvelopelor, aerodinamicitatea autotrenului (inclusiv reglarea deflectoarelor), direcţia vântului etc… Şi totuşi putem porni de aici în încercarea de stabili consumul REAL…
Mircea MĂNESCU
Director General Ahead Logistics