Verdictul in dosarul Nastase, amanat pentru 20 iunie

Instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a amanat, miercuri, pentru data de 20 iunie, pronuntarea verdictului la recursul lui Adrian Nastase impotriva condamnarii de 2 ani cu executare, in dosarul de coruptie “Trofeul Calitatii​”. Procesul a ajuns la al 8-lea termen, dar nici la urmatorul – al 9-lea – nu este de asteptat finalul acestui circ. Avem experienta cazului de incompatibilitate al lui Mircea Diaconu, cand instanta de 5 judecatori a amanat deja o data pronuntarea sentintei.  

Completul Inaltei Curti a judecat pana la ora 22.45 dosarul, lasandu-i pe inculpati sa-si expuna pledoariile cat timp au dorit. Amintim ca, in dosarul Adrian Nastase – Trofeul Calitatii, fostul premier a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu executare, alaturi de alte persoane,care au primit pedepse mai mari.

La precedentul termen, din 6 iunie, Adrian Nastase a contestat calitatea de judecator a Ioanei Bogdan, cea care a deliberat pe fond in acest dosar, pe motiv ca nu ar fi investita legal ca judecator, deoarece nu detine un decret prezidential de numire in functie.

Surpriza zilei este ca si Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a sesizat in acest sens Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), solicitand reanalizarea modului in care au fost facute numirile in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Este trimitere clara la numirea contestata de Nastase.

Avocatul Poporului sare in ajutor

Intr-un comunicat remis miercuri, Avocatul Poporului arata ca, potrivit Constitutiei, judecatorii de la toate instantele se numesc in functie numai prin decret prezidential, iar CSM nu poate numi judecatori la ICCJ, nici direct si nici prin transfer sau promovare. Astfel, arata sursa citata, institutia “analizeaza posibilitatea” de a se adresa Curtii Constitutionale in legatura cu aceasta problema.

Presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie a aratat insa ca traseul profesional al judecatoarei este in regula. CSM a emis un comunicat prin care spune ca, inainte de 2004, judecatorii aflati in situatia Ioanei Bogdan nu aveau nevoie de decret prezidential.

Avocatii lui Nastase sustin ca si alti judecatori sunt in aceeasi situatie ca Ioana Bogdan si ca necesitatea unui decret prezidential este prevazuta in Constitutie. Horatiu Dumbrava, membru CSM si fost presedinte al consiliului, spune ca avocatii incearca prin aceasta actiune sa decredibilizeze ICCJ, sa influenteze completul de judecata si aduc, practic, o atingere independentei justitiei.

Obiectivul final al actiunii l-au explicat chiar avocatii din dosarul Trofeul Calitatii: daca se recunoaste ca un judecator nu a avut inamovibilitate pentru ca nu are decret, sentintele sale ar putea deveni nule. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.