Europarlamentul PSD Victor Negrescu atrage atenţia că România, dar şi alte state europene, riscă să nu mai poată rambursa cheltuielile pe fondurile europene angajate, dacă bugetul european nu este alimentat imediat şi suficient. Din cauza deficitelor înregistrate de bugetul european în ultimii ani, Consiliul a propus reducerea plăţilor financiare cu 2,1 miliarde de euro şi o scădere a angajamentelor bugetare cu 522 milioane de euro în raport cu bugetul rectificat propus de Comisie pentru anul 2015.
Victor Negrescu a luat cuvântul în cadrul acestor discuţii, pentru a sublinia riscurile pe care le presupun problemele întâmpinate de bugetul european.
“Bugetul European a ajuns într-o situaţie de criză fără precedent din cauza faptului că deja fosta Comisie Europeană de dreapta nu a ştiut să gestioneze eficient fondurile şi nu a reuşit să convingă statele membre să îşi asume angajamentele luate faţă de bugetul european. Astăzi suntem aproape în faţa unui deficit structural care riscă să afecteze politicile europene – toate politicile europene, fie că vorbim de educaţie, cercetare, politică externă sau politici de coeziune indiferent de culoarea politică, de naţionalitate sau de stat – şi acest lucru îi va afecta mai ales pe cetăţenii pe care noi îi reprezentăm. Nu văd rezultatele politicii de austeritate impusă de dna Merkel şi dreapta în multe state europene printre care şi România. Este nevoie dragi colegi de măsuri concrete pe următoarele direcţii:
– un dialog politic între Consiliu, Comisie şi Parlament care să rezolve problemele de finanţare
– o comunicare corectă în ţările membre privind direcţia fondurilor europene – majoritatea acestor fonduri revin sub formă de finanţare europeană în regiunile şi zonele pe care noi le reprezentăm
– bugetul european este al tuturor cetăţenilor europeni – nu este o puşculiţă din care fiecare se serveşte cum doreşte iar doar unii beneficiază. Şi aici resping argumentele unor oameni politici care consideră că ţările din Europa centrală şi de Est consumă bugetul european. Trebuie o poziţie europeană pentru salvarea bugetului european” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
Doar la nivelul politicii de coeziune Uniunea Europeană are plăţi neplătite în valoare de 23,4 miliarde de euro. De la începutul crizei financiare (2008/9), bugetul european nu şi-a mai putut onora angajamentele iar peste 55 de miliarde de euro au rămas nebugetate în perioada 2007-13 iar previziunile indică o creştere a datoriilor pentru proiectul bugetar 2014-20″.
În acest moment, la nivelul Parlamentului European se află în discuţie mai multe soluţii de redresare bugetară printre care o rectificare bugetară sau crearea unor soluţii de colectare la nivel european precum taxa pentru tranzacţii financiare internaţionale.
Video complet: https://www.europarl.europa.eu/sides/getVod.do?mode=unit&language=EN&vodId=1405519456427. (M.S.)