Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) Mihail Vlasov a fost condamnat astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 4 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, dar decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanţa supremă.
Mihail Vlasov este judecat sub control judiciar din 30 august 2014, după aproape 4 luni de arest la domiciliu și o lună de arest preventiv.
El a fost prins în flagrant delict când a primit, prin intermediul șoferului său, 200.000 de euro mită – într-o pungă cu însemnele DNA -, de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki, care l-a și denunțat că i-a cerut 1 milion de euro ca să-i rezolve un dosar la Curtea de Arbitraj.
Vlasov și-a recunoscut faptele şi a cerut să fie judecat în procedură simplificată, ca să-i fie redusă pedeapsa, însă CAB ia respins solicitarea în 21 octombrie 2014.
Dosarul lui Vlasov a fost trimis în judecată în 9 aprilie 2014. Ulterior, DNA a extins cercetările asupra lui, acuzându-l și de șantaj.
Fiica sa, Vanda Vlasov, fost prim-vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional, este și ea urmărită penal, pentru instigare la fals intelectual.
Magda SEVERIN