În fiecare decembrie, este organizat raidul eChallenge Nordkapp. Care, după cum îi spune și numele are ca destinație Capul Nord. Plecarea s-a făcut, în 2022, din Germania, iar călătoria dus-întors a durat aproape o lună.
Anul acesta s-a înscris în cursă și distribuitorul elvețian de camioane Renault, Thomann Nutzfahrzeuge, cu două vehicule, un camion D-Wide E-tech și o dubă Master E-tech. Cele două echipaje a câte doi șoferi au parcurs peste 7.000 km.
Dealerul Thomann Nutzfahrzeuge a vrut să demonstreze că, indiferent de vreme și de distanțe, vehiculele electrice grele pot ajunge la destinație și înapoi. Rememorând parcursul, membrii echipajelor elvețiene, nu uită de problemele întâlnite. Evident, traseul l-au organizat în funcție de stațiile de încărcare, numai că temperaturile joase au creat neplăceri, însă nu doar bateriilor, ci și oamenilor. Să conduci noaptea, pe viscol la -30 grade Celsius, pe o șosea de munte, nu poate fi prea plăcut.
Cu toate că Norvegia este o țară foarte bine dotată cu stații electrice de încărcare, au fost și momente când cele două vehicule elevețiene au trebuit să folosească încărcarea lentă la curent alternativ. Anumite detalii nu au ținut seama de performanțele vehiculelor și nici de calitățile șoferilor, cum ar fi faptul că înainte și după Anul Nou, multe restaurante, magazine, stații de încărcare, ferryboat sau centre logistice erau închise ori restricționate, fiind sărbătoare.
Dan ATHANASIU