Uniunea Europeană și-a propus să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050, obiectiv ambițios la care fiecare stat membru, implicit România, are obligația de a contribui.
Pentru ca această transformare complexă să devină realitate, este nevoie ca fluxurile de capital să fie reorientate către investiții sustenabile, iar mediul economic să facă pași hotărâți pentru tranziția de la business-as-usual, la un business cu o activitate corelată la realitatea și resursele globale. Raportarea de sustenabilitate joacă un rol esențial, în tot acest proces. Doar pornind de la o analiză care să reflecte impactul și riscurile de sustenabilitate cu care se confruntă o afacere, se pot lua decizii care să o aducă pe drumul ce-i va asigura un viitorul. Din acest motiv, legislația UE care reglementează acest proces a evoluat într-un ritm accelerat, în ultimii trei ani. Directiva privind Raportarea de Sustenabilitatea a Companiilor (Corporate Sustainability Reporting Directive) este principala noutate în acest sens, și marchează un pas înainte către transparență, acces la date de calitate, comparabilitate, obiectivitate și, implicit, decizii ancorate în noua realitate globală.
Transpunerea Directivei CSRD în legislația românească
Adoptată la 28 noiembrie 2022, CSRD înlocuiește și îmbunătățește directiva anterioară de raportare (Non-Financial Reporting Directive – NFRD), aducând modificări majore, precum extinderea domeniului de aplicare a cerințelor de raportare, includerea raportării de sustenabilitate în raportul administratorilor, introducerea cerinței de auditare a rapoartelor, raportarea în conformitate cu standardele obligatorii European Sustainability Reporting Standards (ESRS) și publicarea rapoartelor în format online, cu etichetare digitală.
CSRD va impune unui număr de aproximativ 50.000 de companii din UE (față de 11.000, anterior) să publice informații referitoare la lanțul lor de aprovizionare, la impactul lor asupra ecosistemelor, schimbărilor climatice, pădurilor și comunităților locale etc., cât și la politicile lor de guvernanță.
În România, directiva a fost transpusă în legislația națională la începutul acestui an, prin Ordinul Ministerului Finanțelor 85/2024 („OMF 85/2024”). Conform datelor furnizate de ICAP Crif, peste 6.000 de companii din România vor intra, treptat, sub incidența noilor reglementări, dintre care circa 1.000 sunt active în sectorul transporturi și logistică.
Etapele de implementare
Pentru a oferi timpul necesar de pregătire, tranziția către noile cerințe de raportare se va realiza în etape, primul val de raportare incluzând companiile care au deja obligația de raportare conform directivei anterioare, NFRD.
Ulterior, transpunerea în legislația din România, respectă criteriile aplicabile din Legea Contabilității, fiind vizate în principal companii mijlocii și mari, care, la data exercițiului de raportare, îndeplinesc simultan două din următoarele trei criterii:
- cifra de afaceri netă: 35 de milioane de lei
- totalul activelor: 17,5 milioane de lei
- numărul de angajați: 50.
Aceste companii vor fi obligate să raporteze în 2026, pentru anul financiar 2025. Declarația de sustenabilitate trebuie inclusă în raportul administratorilor, alături de situațiile financiare, un pas important către obiectivul european de a avea o raportare unică integrată. Această abordare pune pe picior de egalitate raportarea privind indicatorii financiari și cei de sustenabilitate (mediu, social, economic), iar orice companie care își dorește profitabilitate și creștere pe termen lung, trebuie să ia în calcul permanent, ambele dimensiuni, indiferent de mărimea sau industria în care activează.
Ce include un astfel de raport?
Raportul de sustenabilitate va trebui realizat folosind standardele de raportare europene (ESRS). Adoptate la 31 iulie 2023, standardele acoperă un întreg spectru de raportări ale companiilor în privința impactului asupra mediului, guvernanței și aspectelor sociale. Există la acest moment, 12 standarde aplicabile oricărei industrii, dintre care două standarde transversale și 10 tematice. Până în vara anului 2026, vor fi publicate și standarde specifice sectoriale și vor exista de asemenea, standarde de raportare mai simple, dedicate companiilor de tip IMM (EFRAG, entitatea împuternicită de Comisia Europeană, derulează până pe 21 mai 2024, un amplu proces de consultare publică privind propunerile de standarde pentru IMM-uri).
Standardele ESRS includ peste 1.000 de indicatori narativi și numerici (data points), ceea ce marchează o premieră și un salt major din punctul de vedere al transparenței corporative. Totuși, nu toți indicatorii sunt relevanți și obligatorii de prezentat în raportul de sustenabilitate al unei companii, criteriul de includere/excludere fiind analiza de dublă materialitate: perspectiva inside-out sau materialitatea de impact (consecințele activității companiei asupra mediului, societății și economiei și modul în care compania gestionează aceste aspecte) și perspectiva outside-in sau materialitatea financiară (efectele financiare pe care factorii de sustenabilitate îi au sau îl pot avea asupra dezvoltării, performanței și poziției companiei – riscuri și oportunități).
Pentru fiecare indicator de sustenabilitate considerat relevant (material) în urma acestei analize, compania trebuie să includă informații despre Politici, Ținte, Acțiuni și Indicatori de măsurare (metrics), așadar un mix de informații calitative și cantitative, referitoare la trecut (ce a făcut compania până acum), prezent (unde este acum) și viitor (unde și cum își propune să ajungă acolo, pe termen scurt, mediu și lung). Extrem de important de subliniat este faptul că această dublă analiză nu se mai rezumă doar la operațiunile proprii ale companiei, așa cum era în directiva anterioară de raportare, ci trebuie să includă și entitățile din lanțul valoric (clienți, furnizori etc.).
Un raport corect realizat
Una dintre noutățile majore aduse de nouă directivă este verificarea rapoartelor de sustenabilitate de către un for independent care va audita și certifica faptul că informațiile furnizate de companie sunt de încredere și implicit, conforme cu CSRD și ESRS. Această terță parte poate fi auditorul statutar sau firma care auditează situațiile financiare, ori un alt auditor statutar sau o firma de audit. Mai concret, în timpul unui audit de sustenabilitate, companiile trebuie să poată explica cum au fost colectate anume date și indicatori de performanță, atât din cadrul operațiunilor proprii, cât și din lanțul valoric.
Auditul de sustenabilitate joacă un rol-cheie în tranziția de la raportare voluntară la raportare obligatorie și răspunde unei nevoi tot mai crescute de a stakeholderilor (în special, a investitorilor/finanțatorilor, reglementatorilor și a ONG-urilor) de a avea acces la informații la fel de credibile și robuste precum informațiile din situațiile financiare.
Pe termen lung, asigurarea externă adecvată poate ajuta la îmbunătățirea calității informațiilor, poate avea efecte pozitive asupra poziționării companiei în cadrul clasamentelor de rating ESG și reduce riscul de dezinformare pe teme de sustenabilitate (cea mai cunoscută practică fiind cea a greenwashing-ului, atunci când o companie dorește să pară mai prietenoasă cu mediul decât este în realitate).
La acest moment, auditarea va fi una limitată, urmând ca, din 2029/2030, să se facă tranziția către asigurarea rezonabilă, cel mai ridicat nivel de asigurare, care necesită însă mai multe proceduri din partea auditorului și solicită mai multe dovezi din partea companiei.
Ca și în cazul raportării de sustenabilitate, Comisia Europeană a considerat oportună o perioadă de tranziție, pe durata căreia companiile să se pregătească, mai exact, să-și pună la punct procese și proceduri clare (inclusiv crearea unui comitet care să supervizeze procesul de raportare de sustenabilitate și auditare), să treacă prin mai multe exerciții de auditare și să-și dezvolte, astfel, competențele interne, construind un mediu de raportare centrat pe controale, care pot fi testate ușor de auditori pentru a-și susține opinia.
Amenzi stabilite de fiecare stat în parte
Directiva CSRD nu conține prevederi particulare referitoare la amenzi, sistemul de sancțiuni fiind decis de fiecare stat membru în parte. În Franța, de exemplu, prima țară care a transpus directiva în legislația națională, în decembrie 2023, amenzile sunt între 30.000 și 375.000 de euro, existând chiar și pedeapsa cu închisoare de până la 5 ani, pentru directorul/directorii companiei. De asemenea, companiile care nu se conformează cerințelor de raportare CSRD pot fi excluse din participarea la licitațiile publice.
În România, pentru moment, nu s-au adoptat sancțiuni dedicate, dar acest aspect este luat în calcul în viitorul apropriat și, cel mai probabil, se va reglementa printr-o completare corespunzătoare a legii contabilității. La acest moment, amenzile sunt similare celor pentru nedepunerea situațiilor financiare, cu sume de la 2.000-30.000 de lei (aproximativ 6.000 de euro).
Influențe pe zonele de transport și logistică
Tranziția la business sustenabil este cea mai importanta tranziție economică cu care suntem contemporani și este una ireversibilă. Este important ca orice manager să fie conștient că ea vine cu riscuri și oportunități deopotrivă. Diferența între risc și oportunitate stă, însă, în modalitatea în care companie alege să se pregătească, CÂND și CUM decide să prioritizeze sustenabilitatea și să o integreze în deciziile de business.
Aminteam mai devreme de dubla materialitate și că o companie este obligată să se uite și în afara „curții sale”. Peste 90% din impactul negativ de mediu al unei companii este localizat la nivelul lanțului de aprovizionare, ceea ce înseamnă că primele acțiuni se vor îndrepta către furnizorii de produse și servicii și inclusiv către numeroase companii din T&L, chiar dacă acestea nu vor intra direct sub prevederile legislative. Pentru o mare companie, de exemplu, performanța scăzută a unui furnizor de transport din perspectiva emisiilor de CO2 îi va diminua/afecta capacitatea de a-și atinge ținte specifice pe mediu, motiv pentru care poate lua decizia de a înceta colaborarea cu acesta. Desigur, nu trebuie să uităm de oportunitatea majoră oferită de accesul mai facil la finanțare pentru companiile care investesc în sustenabilitate, dar și de riscurile semnificative de business care pot apărea în contextul unei legislații europene în continuă dezvoltare pe direcția „poluatorul plătește” (de exemplu, introducerea suprataxei pe CO2 prin modificarea directivei privind eurovinieta, la finalul lui 2023).
Pregătit CSRD
Sustenabilitatea per ansamblu, nu doar în zona de mediu/climă-emisii, este un efort de echipă și o cursă pe termen lung, iar pachetul CSRD & ESRS, prin complexitatea lui fără precedent, vine ca o confirmare pentru această abordare integrată și cu viziune pe termen lung.
Să fii pregătit pentru CSRD înseamnă să aloci resurse și să dezvolți competențe în organizație, însă nu doar pentru a respecta legea și doar pentru a publica un raport de sustenabilitate. Adevărata valoare a raportării de sustenabilitate conform CSRD este ce alegi să faci cu datele identificate în timpul procesului, cum descoperi ce nu funcționează și ce alegi să schimbi. Pe scurt, cum folosești informațiile ca instrument de management, nu de conformare sau de simplă comunicare. Este ca atunci când mergi la analize: nu doar când simți că ceva este în neregulă, ci preventiv, ca să poți trata potențiale afecțiuni. Cred că așa ne putem uita și la raportarea de sustenabilitate: un set complet de analize care dezvăluie starea de sănătate curentă a unei companii și poate evidenția evoluții periculoase ale unor afecțiuni. Făcută corect și continuu, sustenabilitatea devine componentă importantă a unui leadership strategic, un element de diferențiere, un factor de competitivitate, dar și un predictor al succesului pe termen lung.
Cinci pași esențiali pentru orice companie ce pornește sau dorește să accelereze pe drumul sustenabilității:
- Să gândească în perspectivă (progresele și diferențele majore se obțin pe termen lung).
- Să aducă sustenabilitatea la masa board-ului (doar așa strategia de sustenabilitate și cea de business se vor interconecta cu adevărat).
- Să investească în competențele oamenilor (sustenabilitatea unei companii depinde în mod direct de implicarea și deciziile tuturor angajaților).
- Să investească în managementul datelor (zicala „nu poți gestiona ceea ce nu poți măsura” este mai adevărată ca niciodată).
- Să accepte că este vorba mai mult despre progres decât perfecțiune (și despre transparență, mai ales atunci când nu îți atingi obiectivele).
Aspectele legate de mediu și integrarea acestora în lumea afacerilor pot fi comparate cu un val seismic care va lovi pe toată lumea. Presiunea la nivel european este foarte mare și autoritățile europene vor împinge lucrurile înainte chiar dacă la acest moment pare nerealist, mai ales pentru țările mai puțin dezvoltate.
Aproximativ 50 de membri ai Electric Club au participat, la finalul lunii februarie, la prima întâlnire a clubului din acest an, organizată la sediul FAN Courier.
Oana GROȘANU
director executiv
Ambasada Sustenabilității în România
