Un coridor comercial de încărcare a vehiculelor electrice, de la Los Angeles, la Las Vegas, echipat cu peste 100 de încărcătoare, a fost anunțat recent de Greenlane, un parteneriat între Daimler Truck North America LLC, NextEra Energy Resources, LLC și BlackRock.
Noul coridor de încărcare de-a lungul Interstate 15 își propune să accelereze lansarea transportului de marfă neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, cu centre inițiale de încărcare în Colton, Barstow și Baker, California.
Pe parcursul anului viitor, vor fi adăugate alte centre de-a lungul coridorului, extinzându-se dincolo de Nevada și până la San Pedro, din California.
La final, la Colton este planificat să existe peste 60 de încărcătoare, inclusiv încărcătoare rapide cu curent continuu de 400 kW, pentru a accelera încărcarea vehiculelor cu tonaje medii și grele.
Mai multe opțiuni de încărcare de 200 kW vor permite încărcarea de lungă durată și peste noapte pentru autotractoare grele, comerciale medii și autobuze școlare. Etapele ulterioare ale proiectului vor sprijini atât benzi de încărcare pe durată lungă, cât și pe timp de noapte, pentru combinațiile tractor-remorcă.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro