Germania nu este de acord cu planurile UE de a permite circulația unor camioane mai grele și mai înalte, în special din cauza infrastructurii.
În răspunsul la o interpelare parlamentară, Guvernul Federal a anunțat că nu poate fi de acord cu propunerea Comisiei Europene de amendare a Directivei privind dimensiunile și greutățile vehiculelor comerciale grele.
Germanii sunt nemulțumiți în special de propunerile ce privesc creșterea greutății pe axă până la 12,5 tone și a greutății totale cu până la 4 tone, pentru camioanele cu zero emisii.
Părerea guvernului este că greutatea mai mare nu poate fi susținută de actuala infrastructură. Creșterea greutății ar afecta în special nivelul de siguranță al podurilor, cu consecințe serioase.
De asemenea, o creștere a înălțimii maxime a vehiculelor de la 4 la 4,3 m nu ar putea fi aprobată, deoarece tunelurile și echipamentele lor, dar și pasajele de sub poduri, nu sunt proiectate pentru astfel de înălțimi.
Acestea limitări legate de infrastructură afectează rețeaua federală de autostrăzi, dar în special rețeaua de drumuri secundare.
Ionuț PĂDURARU
ionut.paduraru@ziuacargo.ro