UE își poate înceta dependența de China pentru bateriile cu litiu-ion până în 2027, a prognozat Transport & Environment (T&E). Europa este pe cale să producă până atunci suficiente celule Li-ion pentru a satisface pe deplin cererea internă de vehicule electrice și de stocare a energiei, potrivit noii analize a producătorilor de baterii.
Influența Chinei asupra componentelor bateriilor poate fi, de asemenea, redusă. Două treimi din cererea europeană de catozi – care conțin materii prime critice – poate fi produsă pe plan intern până în 2027, se mai arată în raport. Proiectele de producție de catozi existente și planificate includ Umicore în Polonia, Northvolt în Suedia și BASF în Germania.
Dependența de China pentru rafinarea și procesarea metalelor din baterii ar putea scădea, de asemenea, dramatic: mai mult de 50% din cererea de litiu a Europei poate proveni din proiecte europene până în 2030, prognozează T&E. Acestea includ RockTech Lithium și Vulcan Energy Resources în Germania și Imerys în Franța. Materialele vor fi obținute din mine din străinătate sau direct din proiecte europene în temeiul Legii UE privind materiile prime critice planificate, cu condiția să îndeplinească standarde înalte de mediu.
Julia Poliscanova, director senior pentru vehicule și mobilitate electrică la T&E, a declarat: „Oprirea treptată a motoarelor cu ardere internă de către UE în 2035 a stimulat deja multe investiții. Astăzi, jumătate din bateriile cu litiu-ion utilizate în UE sunt deja fabricate local”.
Dan ATHANASIU