A fost stabilit un nou record pentru vehiculele electrice, un grup de dezvoltatori elvețieni conducând un minicamion electric alimentat doar cu energie solară au ajuns la o altitudine de 6.500 de metri în Ohis del Salado, Chile.
Echipa a fost susținută de compania austriacă de logistică Gebrüder Weiss, care a asigurat finanțarea și transportul vehiculului propriu-zis din Elveția în Chile.
Echipa Peak Evolution a început ascensiunea la lacul sărat Maricunga cu primele tururi de explorare și aclimatizare pe munte, la o altitudine de 3.400 de metri. Terenul extrem și condițiile de mediu ale celui mai înalt vulcan din lume au pus la încercare atât vehiculul de înaltă tehnologie, cât și echipa de șoferi aflată sub o presiune fizică și mentală extremă.
„În pofida acestor condiții extreme, vehiculul nostru special dezvoltat a reușit să ajungă mai sus decât orice alt vehicul electric – să nu mai vorbim de unul alimentat cu energie solară”, a adăugat Patrik Koller, CEO și dezvoltator la Peak Evolution. La fiecare oprire echipajul întindea cele 20 de panouri solare pentru a încărca bateriile pentru ziua următoare.
Dan ATHANASIU