Prin semnarea unui acord, în luna octombrie a anului trecut, Grupul Renault și Grupul Volvo au deschis calea pentru înființarea companiei Flexis. Scopul noii entități este dezvoltarea și producția de autoutilitare electrice, bazate pe o platformă 800 de volți. Producția este programată să înceapă în 2026.
După cum s-a anunțat, joint venture-ul cu sediul în Franța va fi deținut, inițial, în părți egale de către Grupul Renault și Grupul Volvo. Ambele grupuri au convenit să investească 300 de milioane de euro fiecare în Flexis, în următorii trei ani. La o dată ulterioară, compania franceză de logistică CMA CGM (cu o investiție de 120 de milioane de euro) va fi adăugată ca al treilea partener. Grupul și-a confirmat interesul în urma unui acord încheiar în octombrie 2023. Prin urmare, implicarea lor este încă în curs de planificare.
Grupul Renault, care include 4 mărci complementare, Renault, Dacia, Alpine și Mobilize, este bine reprezentat în sectorul vehiculelor utilitare ușoare. Grupul Volvo, din care face parte și Renault Trucks, este unul dintre cei mai importanți producători de camioane la nivel global și deține o rețea existinsă de centre de vânzare și de servicii pentru vehicule comerciale, la nivel internațional. Flexis se va baza pe experiența ambelor părți, pentru a aduce pe piață o nouă generație de camionete electrice și servicii asociate. Inițiatorii doresc să pună un accent special pe capacitățile inteligente ale vehiculelor. Cert este că autoutilitarele electrice cu diferite caroserii vor avea la bază o nouă platformă de 800 de volți, bazată pe software, cu mai multe versiuni de baterie. Se vorbește despre „o familie complet nouă de vehicule complet electrice”. Și platforma tehnică oferă „modularitate ridicată pentru diferite tipuri de caroserie la costuri reduse și în deplină siguranță”.
Potrivit informațiilor furnizate, se urmărește atingerea unui nou nivel de conectivitate, astfel încât vehiculele „să aibă funcții de monitorizare a activităților de livrare și a performanței de afaceri a utilizatorilor, reducând costurile totale de utilizare pentru companiile de logistică cu 30%”. Serviciile conectate sunt concepute pentru a oferi clienților „vehicule actualizate pe tot parcursul vieții”.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro