Ekol Logistics a deschis în martie o filială în Bulgaria, în concordanță cu planurile anunţate anul trecut şi cu strategia de a fi cea mai extinsă reţea europeană de logistică susţinută de cea mai mare flotă proprie.
Este cea de-a douăsprezecea ţară în care Ekol şi-a stabilit facilităţile proprii.
„Ekol Bulgaria va furniza servicii de transport internaţional şi intern de marfă în regim FTL şi în regim de grupaj. În ceea ce privește serviciile de depozitare, acestea vor fi oferite inclusiv pentru mărfuri în regim de antrepozit vamal. Cifra de afaceri estimată pentru următorii 2 ani este de 4,500,000 Euro. Intenţionăm să avem 20 de angajaţi până la finalul celui de-al doilea an de activitate Ekol în Bulgaria.”, a spus Nikolay Stoyanov, Country Manager Ekol Bulgaria.
Ekol Bulgaria a fost înfiinţată şi înregistrată dar va deveni operaţională în 1-2 luni. Birourile, împreuna cu depozitul și partea de cross-dock, cu o capacitate de 100 m2, sunt situate în cea mai apropiată vecinătate a Aeroportului din Sofia.
În calitate de deținător a 5 nave Ro-Ro şi operatorul a 80 de block-trains pe lună, Ekol dorește să utilizeze propriile servicii ecologice pentru a-şi consolida prezenţa în Europa.
„În perspectivă mai îndepărtată, Ekol Bulgaria ar putea oferi soluţii de transport intermodal către şi din alte ţări europene. În ceea ce priveşte următorul pas în dezvoltarea noastră, în 2017, cel mai probabil, am putea deschide birouri în Plodiv şi Varna. Faptul că o companie nouă, ambiţioasă a intrat pe piaţa din Bulgaria este unul foarte bun pentru poporul bulgar şi pentru economia noastră.” – a adăugat Nikolay Stoyanov.
Este demn de menţionat faptul că Ekol şi-a început investiţiile în Europa în 1996 în Germania, urmând investiţii în România, Italia, Franţa, Ucraina, Grecia şi Bosnia-Herţegovina. Neîncetându-şi vreodată investiţiile în scopul de a oferi servicii de înaltă calitate pentru clienţii săi, Ekol a fondat în 2013 Ekol Ungaria, într-una din cele mai strategice locaţii de pe harta geopolitică a Europei. În 2014, Ekol Spania a fost adăugată la reţeaua de transport a companiei. În 2015, Ekol a deschis o sucursală în Polonia.
Ekol are capacitatea de a face mai mult decât a vorbi despre soluţii moderne, inovative. Ekol le poate oferi în mod efectiv clienţilor săi. Acest lucru este posibil și datorită faptului că Ekol are propriul department R&D (Research and Development ) cu peste 90 de angajaţi care lucrează la 130 de proiecte, cu scopul de a eficientiza și mai mult serviciile companiei. Rezultatul activităţii acestui departament face ca Ekol să fie diferită de alte companii de logistică de pe piaţă.
Wojciech Brzuska, Director General Ekol Europa și membru al Comitetului Executiv, spune: „În următoarele câteva luni, Ekol va menţine ritmul dezvoltării sale în Republica Cehă, Slovacia şi Iran. Implementăm tehnologia noastră în speranţa că serviciile furnizate de Ekol vor ajuta la extinderea afacerilor clienţilor noştri şi în Bulgaria. Ekol se dezvoltă foarte repede, cifra noastră de afaceri este mai mare cu aproximativ 25 de procente în fiecare an şi acest lucru se datorează unei creşteri organice”.
Ekol este un furnizor de servicii complete de transport și logistică. Şi-a început operațiunile în 1990 în Turcia, iar acum este prezentă în 12 țări europene. Cu peste 6500 de angajați dar și cu 700 000 mp de centre de distribuție în Turcia, Germania, Italia, Grecia, Franța, Ucraina, Bosnia Herzegovina, România, Ungaria, Spania, Polonia și Bulgaria, Ekol se află în topul companiilor furnizoare de servicii integrate de logistică, atât în Turcia, cât și în Europa.
Ekol se concentrează pe inovaţie pentru a oferi clienţilor săi soluțiile de transport cele mai bune, ecologice și eficiente din punct de vedere al costurilor. Printre serviciile oferite, se află: transport intern și internațional, logistică și depozitare, dar și soluții de Supply Chain Management. Este important de menționat faptul că Ekol deține 5 vase maritime destinate transportului RO-RO, precum și 4.000 de mijloace proprii de transport. Datorită acestora, Ekol dezvoltă soluții intermodale care oferă numeroase beneficii pentru mediul înconjurător, beneficii financiare, operaționale, dar și sociale (în favoarea șoferilor). Astfel, Ekol salvează 230 000 de copaci în fiecare lună.