Labelon România, furnizor de etichete pentru cele mai mari nume din industria textilă, le oferă brandurilor și retailerilor componentele necesare prin care acestea se diferențiază, beneficiind de o calitate premium a elementelor de design. Compania lucrează cu clienți din întreaga lume, inclusiv 50 de branduri mari de îmbrăcăminte, din 50 de țări, de pe cinci continente.
Fabrica Labelon din România exportă produsele sale în Marea Britanie, Bulgaria, Slovacia, Italia, Portugalia și Grecia, în plus față de țările din afara Europei, precum Turcia, Vietnam, Maroc, Sri Lanka, Tunisia și Bangladesh.
În ultimii ani, piața în care activează Labelon România a devenit tot mai competitivă, pe măsură ce nevoile clienților au evoluat și s-au diversificat. Un exemplu este creșterea procentului de comenzi de tip „top-up”. Aceste comenzi apar atunci când stocurile anumitor produse s-au epuizat, iar producătorii au la dispoziție până la patru săptămâni pentru a le reface.
„Partenerii noștri au încredere în serviciile noastre și se așteaptă să livrăm cele mai bune produse, în concordanță cu filozofia și identitatea brandurilor lor. Asta înseamnă că noi trebuie să furnizăm un volum mare de produse complexe, eficiente din punct de vedere al costurilor și fără erori”, a declarat Raluca Pavel, managing director, Labelon România.
Cu toate că Labelon România a investit în tehnologie nouă pentru eficientizarea și gestionarea comenzilor de toate dimensiunile, pentru cele de tip „top-up”, care au timpi de execuție foarte reduși, compania depinde de întregul lanț de aprovizionare pentru a respecta termenul de livrare al produsului cerut de client.
„Serviciile UPS sunt de o importanță majoră în lanțul nostru de aprovizionare. Pentru noi și clienții noștri nu există opțiunea de a depăși un termen limită din cauza unui transport întârziat. Și, din moment ce timpul este atât de important, nu-l putem pierde așteptând și verificând statusul unui transport. În plus, nici plata penalităților către clienți pentru întârzieri nu este o opțiune. De când colaborăm cu UPS, nu am avut niciodată aceste probleme”. În acest sens, două dintre soluțiile UPS utilizate de Labelon România sunt Quantum View® Notify (QVN) și Money Back Guarantee.
Cu ajutorul soluției QVN, Labelon România are vizibilitate completă, în timp real, asupra statusului oricărei expediții și permite luarea de măsuri în mod proactiv cu privire la orice întârziere. Această informare asupra statusului de livrare poate elimina solicitările WISMO (Where Is My Order?) și în același timp poate îmbunătăți serviciile pentru clienți și reducerea costurilor de service.
În timp ce marii retaileri continuă să se extindă pe noi piețe, trebuie să se asigure că etichetele pentru îmbrăcăminte sunt traduse în limba locală și sunt în deplină conformitate cu legislația în vigoare. Labelon România s-a specializat în acest serviciu, ajungând la clienți, indiferent de piețele pe care se extind. Anul acesta, compania își propune să crească numărul de retaileri parteneri și să lucreze cu branduri din UE, cum ar fi companiile germane, franceze, italiene sau scandinave care produc articole de îmbrăcăminte în România.
Ca în orice afacere, menținerea unei marje de profit este foarte importantă pentru Labelon România. Cu politica de garanție a returnării banilor pentru serviciile de curierat express în întreaga lume, UPS oferă companiei liniștea de care are nevoie în acest sens. Acest lucru înseamnă că penalitățile pentru livrările întârziate vor fi acoperite cel puțin parțial de o rambursare a cheltuielilor de transport UPS. Pentru Labelon România, este important să încredințeze transporturile sensibile unui cărăuș care are o contribuție la costul livrărilor eșuate.
„Labelon România cere de la furnizorul de servicii de logistică aceleași lucruri pe care le oferă clienților săi: capabilități la nivel mondial, fiabilitate și expertiză, abilități de rezolvare a problemelor, o bună comunicare și servicii excelente de asistență pentru clienți. UPS oferă exact aceste lucruri”, a declarat Bogdan Ștefan Cârlan, sales manager la UPS.
„Pentru noi, UPS face mult mai mult decât să transporte produse. Prin soluțiile oferite, UPS ne permite să fim mai competitivi, economisind în cele din urmă timp și bani. Prin utilizarea QVN, de exemplu, economisim cel puțin o oră pe zi, putem astfel să alocăm mai mult timp proiectelor de dezvoltare a afacerii și toate acestea în timp ce avem vizibilitate totală asupra transporturilor noastre. UPS este întotdeauna gata să rezolve orice problemă sau provocare pe care le întâlnim, oferindu-ne liniște, astfel încât ne putem concentra asupra afacerii noastre”, a declarat Raluca Pavel, managing director, Labelon România.