GEFCO cumpără Chronotruck

Grupul GEFCO, expert global în soluții de aprovizionare și lider în logistica auto, anunță achiziția Chronotruck, o companie al cărui produs este o platformă digitală inovatoare care conectează expeditorii de mărfuri și transportatorii.

Această achiziție se înscrie in strategia GEFCO de a folosi tehnologii noi care îmbunătățesc experiența consumatorului. Astfel, GEFCO oferă servicii digitale complete pentru a veni in întâmpinarea atât a nevoilor curente cât și ale celor viitoare oricărui jucător din  mediului logistic.

 Chronotruck s-a lansat în 2016, cu misiunea de a oferi cea mai bună platformă pentru companii, dedicată  comenzilor de expediții, care reduce totodată numărul transporturilor fără marfă ale companiilor de transport.

Pentru companii, Chronotruck oferă acces la transportatorii din proximitate și un portofoliu inovator de servicii digitale, care includ un sistem instant de cotare, geo localizare, dovadă de livrare și facturare electronică.

În ceea ce privește transportatorii, aceștia își pot optimiza livrările prin accesul la marfa disponibilă în apropierea rutei de transport, acces ce permite o funcționare la capacitate maximă a tirurilor. În prezent, Chronotruck are peste 9.000 de clienți. 

GEFCO aduce experiența solidă în logistica integrată și de volume mari, în timp ce Chronotruck are agilitate, cunoștințe tehnice și accesabilitate, care pot transforma experiența clientului într-una cu adevărat inovatoare. Chronotruck va avea continuitate ca brand și entitate independentă în cadrul GEFCO.

Luc Nadal, CEO GEFCO, a declarat: ,,Suntem încântați să îi avem alături de noi pe cei din echipa Chronotruck și soluțiile lor inovatoare. Astfel, portofoliul GEFCO continuă să se dezvolte cu servicii inteligente și flexibile. Expertiza lor aduce o schimbare prin digitalizare, îmbunătățind experiența clienților. De asemenea, parteneriatul nostru va reduce amprenta asupra mediului datorită tirurilor care operează la încărcătură maximă.’’ 

„Este o oportunitate fantastică pentru Chronotruck. Momentan, operațiunile noastre sunt majoritare în Franța, dar prin rețeaua și prezența geografică puternică a Grupului GEFCO, vom avea acces la noi clienți, din domeniul bunurilor de consum până la producători industriali. Sunt convins că împreună vom forma un centru de putere cu soluții valoroase pentru producători și transportatori”, a declarat Rodolphe Allard, CEO Chronotruck. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.