GEFCO România deschide un nou depozit în apropierea Aradului

GEFCO România a deschis un nou depozit în Parcul Internaţional Cefin, lângă Arad, un oraş strategic situat în vestul ţării, în apropierea graniţei cu Ungaria. La ceremonia de inaugurare care a avut loc pe 19 noiembrie 2013 au fost prezenţi Christophe de Korver, Directorul General al GEFCO România, Tolga Oran, Directorul de Vânzări şi Bogdan Ionita, Directorul de Transport şi Logistică. Noul centru a fost prezentat jurnaliştilor şi clienţilor.

Christophe de Korver a declarat: “Deschiderea noului centru logistic de la Arad face parte din strategia de dezvoltare a operaţiunilor logistice în vestul ţării. Este o locaţie importantă pentru GEFCO, având în vedere numărul de clienţi industriali ai GEFCO care au operaţiuni în Vest. În plus, este nodul de legătură cu Europa de Vest. În alegerea locaţiei, am căutat să fie un centru logistic care poate răspunde la cele mai înalte cerinţe de calitate ale clienţilor noştri. În perioada imediat următoare, avem în plan extinderea suprafeţei, mai ales că urmează să demarăm 2 noi proiecte logistice de amploare în Arad”. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.