Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER şi Muzeul Căilor Ferate derulează în săptămâna 18 – 22 aprilie, în cadrul Programului ”Școala Altfel”, proiectul educaţional “Să știi mai multe, să fii mai bun” – ediţia a IV-a.
”Deosebita însemnătate istorică, culturală, morală, intelectuală şi socială, precum şi promovarea tradiţiilor poporului român cu referire la construirea şi dezvoltarea sistemului Căilor Ferate Române, oferă prilejul pentru Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER ca în perioada 18 – 22 aprilie 2016, sub egida Ministerului Transporturilor, să participe alături de Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” SA, Societatea Feroviară de Turism “SFT CFR”SA, la proiectul educaţional ” SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN ” ediţia a IV-a”, se arată în comunicatul remis redacției.
”Interesul pentru Trenul Regal al României, pentru artefactele existente în Muzeul Căilor Ferate, s-a materializat până la acest moment, prin solicitarea de programări pentru un număr de peste 3700 de participanţi constituiţi în 91 de serii. Putem preciza că încă din anul 1869 când s-a dat în folosinţă prima linie ferată, Bucureşti Filaret – Giurgiu, din Vechiul Regat al României, Căile Ferate s-au implicat cu succes în dezvoltarea şi modernizarea noului Stat Român. Având porţile mereu deschise spre şi pentru dumneavoastră, cu sufletul plin de bucurie, vă aşteptăm cu mare drag”, se mai arată în document.