Sectoarele de FMCG și Retail conduc tranziția României spre economia circulară

Comunitatea de companii producătoare, importatorii şi distribuitorii din piaţa bunurilor de larg consum (FMCG) conduc tranziţia României spre economia circulară, cu o creștere de 50% a numărului de agenţi economici care au adoptat soluţii de logistică circulară în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2019.

Potrivit CHEP România, subsidiara liderului mondial în  soluţii inovative pentru supply chain şi parte a grupului Brambles, peste 300 de companii din sectoarele autohtone de Retail şi FMCG şi-au scăzut costurile şi amprenta de carbon prin închirierea de paleţi reutilizabili, pentru a-şi transporta şi promova produsele in-store. 

Procesul de tranziţie de la modelul economic liniar (producţie-consum-deşeu) la cel circular (producţie-recondiţionare-reutilizare) este susținut de o serie de factori, precum creşterea nivelului de competitivitate, conformarea la obligaţiile legislative de mediu şi presiunile din partea consumatorilor conştienţi.

CHEP este pionier al logisticii circulare prin modelul de servicii în care echipamentele de transport sunt folosite în comun şi reutilizate pe tot lanţul de distribuţie. Ca expert în acest sector, CHEP a contribuit, la solicitarea Comisiei Europene, alături de alte organizaţii, la elaborarea noii Directive pentru ambalaje şi deşeuri de ambalaje (Directiva UE 2018/852 din 30 mai 2018).

Gabriel Ivan

“În contextul legislativ actual, care reflectă problemele de mediu, este tot mai evident că managementul deșeurilor, cantitatea de emisii şi consumul de lemn au implicaţii importante pentru sectoarele din Retail şi FMCG. În ultimul an, creşterea numărului de companii interesate să obţină maximum de eficienţă financiară şi în privința indicatorilor de mediu s-a accentuat vizibil. Fiecare companie a determinat, la rândul său, crearea unui ecosistem circular pornind din propriul supply chain, promovând conceptele de închiriere, reutilizare şi colaborare către partenerii săi comerciali. Interesul pentru soluţii tipice economiei circulare e o tendinţă care se va menţine şi în anii următori”, a declarat Gabriel Ivan, Country General Manager CHEP România.

Legislaţia în vigoare menține orientarea companiilor în direcția adoptării de practici sustenabile în lanțul de distribuție. Obiectivul global de valorificare a deşeurilor de ambalaje  se va menţine la nivelul de 60%, iar ţinta de reciclare pentru lemn, la 15%, în perioada 2019 – 2022 inclusiv, urmând să crească progresiv în viitor. Totodată, operatorii economici cu peste 500 de angajaţi trebuie să demonstreze creşteri anuale în performanţa indicatorilor de mediu, având în vedere obligativitatea raportării non-financiare.

Ca urmare a creşterii interesului pentru soluţiile de logistică circulară bazate pe închirierea de paleţi reutilizabili,  CHEP România a înregistrat venituri de 17,5 milioane EUR (peste 80 milioane RON), reprezentând o creștere anuală de 30% la 30 iunie 2019. Cel mai dinamic sector din punctul de vedere al cererii de servicii de închiriere paleți este în continuare sectorul de băuturi, o cerere semnificativă venind, de asemenea, din sectoarele produselor de curăţenie şi igienă personală, respectiv de ulei vegetal îmbuteliat.

În ultimul an fiscal raportat, clienţii locali ai furnizorului de servicii logistice au economisit cumulat în supply chain aproximativ 5800 m3 de lemn, 6700 de tone de emisii de CO2 şi 550 de tone de deşeuri.

Compania deserveşte piaţa naţională de Retail şi FMCG prin două centre de servicii situate în Ploieşti şi Timişoara.

Despre CHEP România

CHEP Pooling Services România este subsidiara liderului mondial în servicii de închiriere a paleţilor şi containerelor şi parte a grupului Brambles. Din anul 2012, compania deserveşte atât clienți internaţionali, cât şi producători locali, în principal în domeniul bunurilor de larg consum precum: produse de curăţenie şi igienă personală, băuturi, produse alimentare proaspete şi uscate, ulei şi consumabile din hârtie. CHEP Pooling Services România oferă o gamă de soluţii şi servicii de consultanţă care cresc performanţa activităţilor logistice. Modelul CHEP este unul sustenabil în esenţă, reducând riscurile operaţionale şi deteriorarea produselor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.