STILL ROMANIA: Coordonatorul de service

Alice: Dar e imposibil!

Pălărierul cel nebun: Numai dacă tu crezi asta!

Ești ce îndrăznești!

Pe Miruna Tutilă o vezi zilnic feminină și zâmbitoare. Sub această primă impresie se ascunde o femeie muncitoare, modestă, concentrată și determinată să rezolve situațiile limită apărute și să-și ajute colegii.

Miruna Tutilă

Miruna Tutilă a absolvit Academia de Studii Economice din București, secția Administrarea Afacerilor, cu predare în limba engleză, și deține o diplomă de master în Managementul Proiectelor Internaționale, cu predare în limba engleză, la aceeași facultate, secția Relații Internaționale.

Inițial, a vrut sa studieze Criminalistica la Facultatea de Drept, având o pasiune pentru mister și cercetare, dar, cum acest domeniu, în România, nu seamănă cu ce vezi într-un serial polițist străin, a optat pentru studiile economice. În ultimul an de master, a început să caute un loc de muncă și a constatat că este foarte greu să îți găsești unul, neavând experiență. Din această cauză, nu avea așteptări prea mari, sperând doar să își găsească un job care să îi placă și să o stimuleze.

„Dacă iți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi!”

STILL a devenit unul din marile vise ale Mirunei acum aproape 4 ani, când a început munca în departamentul Service. Acesta a reprezentat și primul ei loc de muncă. A început pe partea de facturare, ajungând, apoi, SAP Key User, preluând, de asemenea, și administrarea utilajelor închiriate pe termen lung, partea de Full Service, planurile de întreținere, corectarea rapoartelor de service. A întrezărit ocazii de a arăta ce poate, iar mediul de lucru liber și încurajarea de a-și exprima ideile, de a le pune în practică, au determinat-o să muncească și mai mult, căutând idei eficiente pentru activitatea zilnică. Deși, în multe situații, s-a simțit copleșită de provocări, s-a bazat pe atitudinea pozitivă și pe ambiția de a reuși să se autodepășească.

Provocarea profesională maximă de până acum a acceptat-o o dată cu ocuparea postului de Coordonator de Service, începând cu 1 aprilie 2017. Are în subordine peste 33 de oameni, majoritatea bărbați și, zilnic, încearcă să jongleze cu solicitările clienților, cu termene limită câteodată extrem de scurte, găsirea soluțiilor și tonul pe care să îl folosească, atunci când îi roagă pe colegii din subordine să îndeplinească o anume sarcină. Atenția la detalii este, și aici, hotărâtoare.

Chiar dacă a fi coordonator de service implică multă adrenalină și interacțiunea cu diferite caractere puternice, Miruna reușește să fie un bun lider, în fiecare zi.

Cheia?

Automotivarea este motorul care pune în mișcare fiecare persoană la locul de muncă și nu numai și, oricât am vrea sa negăm, aceasta este cea care primează. Ce completează tabloul?

Noul Coordonator de Service din STILL Romania ne-a mărturisit că, pentru un angajat, în general, este foarte important să fie într-o continuă evoluție și dezvoltare, atât personală cât și profesională. Faptul că învață constant lucruri noi, că există persoane care o ajută să învețe, training-urile puse la dispoziție de către companie, programele de coaching și mentoring și, de asemenea, experiența câștigată din diferitele situații pe care le întâmpini zilnic, toate contribuie la motivarea unui angajat și sunt o dovadă ca acesta se află la locul de muncă potrivit.

Pe Miruna o motivează rezultatele obținute, aprecierile, atât ale colegilor, cât și ale clienților, și oportunitățile care i se oferă pentru a se dezvolta, atât profesional, cât și personal. 

Rețeta succesului?

„Principala mea calitate este ambiția, faptul că mereu duc la bun sfârșit ceea ce îmi propun. Mă implic foarte mult în tot ceea ce fac și sunt perfecționistă”, ne-a explicat Miruna.

Din punctul ei de vedere, cele mai importante ingrediente care contribuie la un succes garantat sunt: determinarea, corectitudinea, viziunea, curajul, implicarea, adaptabilitatea și, nu în ultimul rând, munca în echipă.

În viața de zi cu zi, crede că este foarte greu să poți să găsești echilibru între viața personală și cea profesională și este bine să nu le amesteci.

Factorul uman – definitoriu?

Putem fi buni profesioniști, avizi de a învăța și a performa. Totuși, a rămâne autentic și uman sunt detalii aparent mici, dar care fac mare diferență. Factorul uman are un rol esențial, ne spune Miruna. „Chiar dacă vorbim de un simplu angajat, de managerul companiei sau de un client, impactul adus vieții profesionale este foarte mare și fiecare dintre noi ar trebui, în primul rând, să își înțeleagă rolul pe care îl are într-o companie, contribuția adusă, influența pe care o are asupra mediului său de lucru.” Dincolo de sarcinile profesionale, de ambiție, determinare și seriozitate, Miruna dezvăluie un caracter frumos, autentic și profund uman.

Mihaela IANOLE

mihaela.ianole@still.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.