UPS (NYSE:UPS) anunță numirea lui Nando Cesarone în funcția de președinte pentru UPS Europa și a lui Ross McCullough ca președinte al UPS Asia-Pacific.
„Nando și Ross au acumulat experiență în poziții de conducere deținând mai multe funcții la nivel global, de aceea sunt convins că își vor pune amprentele ca președinți ai regiunilor Asia-Pacific, respectiv Europa”, declară Jim Barber, președintele UPS International. „Ca mulți dintre executivii noștri, ambii și-au început carierele ca încărcător de colete, respectiv șofer, fapt ce arată că dezvoltarea de leadership și planificarea strategică a resurselor umane se află în focusul nostru.”
Cesarone, cu o experiență de 25 de ani în UPS, va fi responsabil de operațiunile UPS în 56 de țări și teritorii și va avea în subordine peste 45.000 de angajați. Europa este pentru UPS cea mai mare piață non-americană, contribuind cu aproximativ jumătate dintre cele peste 2 miliarde de dolari la profitul operațional generat de coletele internaționale pe parcursul anului 2015. Anterior numirii în actuala poziție, Cesarone a ocupat funcția de președinte UPS Asia-Pacific.
Originar din Toronto, Canada, Cesarone a ocupat mai multe poziții de management la nivel internațional în cadrul UPS, incluzând country manager pentru Austria, Ungaria și Elveția, vicepreședinte de Operațiuni pentru UPS Canada, președinte pentru Europa de Nord-Est și președinte UPS Asia-Pacific. În timpul mandatului din Asia, a extins prezența UPS în Myranmar, o piață emergentă de importanță majoră, precum și în 21 de orașe din China. Tranzitul pe 35 de rute comerciale conectând 41 de piețe în interiorul Asiei a crescut accelerat în această perioadă și au fost lansate produse precum Trade Management Services și serviciul de transport feroviar pe ruta China-Europa.
Cesarone o înlocuiește pe Cindy Miller, care se întoarce în Statele Unite ca președinte al UPS Global Freight Forwarding. Miller a deținut mai multe funcții de conducere cheie în cadrul UPS, precum președintele UPS Europa de Sud și Africa, și a avut roluri similare în SUA. A început să lucreze pentru UPS ca și curier și, la fel ca mulți angajați ai UPS, și-a construit drumul până la poziții cu responsabilități mai mari. Înainte de a fi președinte al UPS Europa, Miller a ocupat funcția de președinte UPS pentru Marea Britanie, Irlanda și Țările Nordice, mandat în care a coordonat cu succes livrarea a peste 30 de milioane de articole pentru Jocurile Olimpice din 2012.
„Cindy a condus UPS Europa în momente marcate de recorduri în business, inaugurând extinderea de 200 de milioane de euro a hub-ului aerian european de la Köln, Germania. Întorcându-se în SUA ca președinte UPS Global Freight Forwarding, îi mulțumesc pentru rolul de lider pe care l-a avut”, spune Barber.
McCullough s-a alăturat UPS în 1984, iar cea mai recentă poziție ocupată a fost de vicepreședinte pentru Corporate Strategy. În calitate de președinte UPS Asia-Pacific, McCullough va coordona una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere din lume și va fi responsabil de peste 40 de țări și regiuni de-a lungul Asiei. În calitate de vicepreședinte pentru Corporate Strategy, McCullough a coordonat dezvoltarea unei viziuni globale cuprinzătoare și a platformei de comunicare strategică, precum și crearea și lansarea unu proces de planificare strategică. Beneficiind de o experiență globală în proiecte de achiziții și fuziuni, a supervizat inițiative-cheie, inclusiv importante investiții strategice în regiune și a stabilit relații de business cu companii de top din industria transportatoare din Asia. De asemenea, McCullough a format și condus prima echipă de eCommerce din cadrul UPS.
Printre funcțiile ocupate anterior de McCullough în UPS se numără cea de director de marketing în SUA, deținând mai multe poziții cheie în departamentul de marketing, precum coordonarea integrării post-achiziție a Mail Boxes Etc. în UPS Europa, care a pus bazele la succesul strategiei de retail și creșterea segmentului în interiorul companiei la nivel european.
Despre UPS
UPS (NYSE: UPS) este lider global în domeniul logisticii, oferind o gamă largă de soluții, inclusiv transportul de colete mici și mărfuri cargo, facilitarea comerțului internațional și folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deservește peste 220 de țări și teritorii din întreaga lume. Mai multe informații despre UPS puteți găsi pe Web, la ups.com®, pe blogul companiei la adresa Longitudes.ups.com. Pentru a afla știri și informații direct de la companie, vizitați pressroom.ups.com.