18 proiecte de terapie emoțională obțin finanțare MOL

MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță rezultatele concursului de proiecte derulat în cadrul celei de-a 16-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.

Au fost selectate pentru finanțare 18 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții a 858 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave, se arată într-un comunict transmis redacției. 

„Rezultatele obținute până acum în cadrul edițiilor anterioare ale acestui program ne arată că ajutorul pe care îl oferim este cu adevărat util și necesar în comunitate. De peste 16 ani suntem alături de copiii care se luptă cu probleme medicale, dar și de părinții lor, pe care am reușit să îi implicăm în procesul terapeutic. Proiectele care au beneficiat până acum de finanțare au reușit să contribuie la creșterea calității vieții beneficiarilor și avem încredere că inițiativele selectate acum vor avea, la rândul lor, un impact pozitiv”, a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.

La ediția din acest an a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, lansată pe data de 24 septembrie la UMF Carol Davila din București, s-au înscris 61 de organizații neguvernamentale din 17 județe și din Capitală, care derulează proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave. Dintre organizațiile înscrise, 50 au mai participat și la edițiile precedente ale Programului. Dintre cele 18 organizații câștigătoare, cinci obțin finanțare pentru prima dată. Proiectele selectate pentru finanțare vor fi implementate în perioada decembrie 2024-august 2025. 

Organizațiile care au obținut finanțare sunt din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Iași, Satu Mare și Timiș. În implementarea proiectelor vor fi utilizate mai multe metodele, printre care terapie prin artă (muzică, desen, pictură, crafting, terapie prin dans „Ways of Seeing”); terapie emoțională (creare de amintiri, jocuri de rol, psihodramă și jocuri dramatice, teatru experiențial, povești Metamorphoses, povești în mișcare, teatru senzorial); terapie ocupațională; jocuri terapeutice; integrare senzorială; terapie DIR Floortime; terapie asistată de cai.

„A fost o bucurie și o onoare în acest an colaborarea inclusiv cu un grup de studenți de la Universitatea Emanuel din Oradea, interesați de managementul ONG-urilor, care au parcurs întregul concurs de proiecte, de la înscriere și până la evaluare. Implicarea lor, începând de la analiza procedurii, situației și stării juridice a ONG-urilor participante, până la fezabilitatea și comunicarea proiectelor depuse, a generat informații utile organizatorilor și juriului de specialitate, deschizând și posibilitatea către o colaborare mai largă”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.