Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală, specialiști de la Registrul Auto Român și lucrători din cadrul Autorității pentru Protecția Consumatorului Polițiștii bucureșteni au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale și au dispus întocmirea a două dosare penale, în urma unei acțiuni în Capitală care a vizat verificarea legalității transportului public de persoane în regim taxi, informează Brigada Rutieră.
Acțiunea s-a derulat miercuri timp de câteva ore de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală, specialiști de la Registrul Auto Român (RAR) și lucrători din cadrul Autorității pentru Protecția Consumatorului (APC).
În 16 cazuri s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului de tip taxi pentru o perioada de 6 luni, pentru lipsa autorizației taxi valabile, precum și reținerea plăcuțelor și certificatului de înmatriculare.
Cele două dosare penale au fost întocmite pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și pentru conducerea unui autovehicul de tip taxi de către o persoană care avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
“Pentru a evita situații neplăcute, recomandăm tuturor celor care vor să utilizeze serviciul public de taximetrie: să apeleze doar la autovehicule autorizate; să se informeze asupra tarifelor afișate pe portierele din fața autovehiculului de tip taxi și să solicite bonul fiscal la finalul cursei”, se mai arată în comunicatul Brigăzii rutiere.