Despăgubiri pentru refacerea sediilor de companii și a locuințelor

Companiile din România și proprietarii de locuințe au primit, în perioada 2013-2022 despăgubiri de aproape 25 milioane euro (116 milioane de lei) din partea companiilor de asigurări membre UNSAR, ca urmare a producerii de inundații și alunecări de teren.

Despăgubirile au fost plătite atât în baza polițelor de asigurări de locuințe, cât și în baza asigurărilor de bunuri și proprietăți dedicate companiilor.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Acest sprijin financiar reprezintă plata despăgubirilor pentru 13.193 de dosare de daună, din care 12.078 ca urmare a producerii riscului de inundații (din cauze naturale). Valoarea despăgubirilor pentru pagubele provocate de inundații a fost de aproximativ 87 milioane lei, diferența fiind pentru acoperirea pagubelor provocate de alunecările de teren. 

Din cele aproape 87 de milioane lei, 47,2 milioane lei au fost plătite companiilor în baza asigurărilor dedicate acestora, iar diferența de 39,7 milioane lei reprezintă despăgubiri plătite proprietarilor de locuințe.

Astfel, pentru a putea fi protejați în cazul producerii unor situații neprevăzute, este bine să beneficiem de soluții de asigurare potrivite. În acest context, consultanța oferită de distribuitorii de asigurări reprezintă o resursă importantă de informații pentru oricine este interesat să fie cât mai bine protejat financiar. Spre exemplu, o asigurare facultativă pentru locuință poate acoperi, în plus față de dezastrele naturale, și alte riscuri, precum incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, precum și alte situații neprevăzute – inundații produse vecinilor, defecțiuni ale centralei termice, daune la bunurile electronice/electrocasnice etc.

„O poliță de asigurare potrivită poate oferi oamenilor și companiilor protecția financiară atât de necesară în cazul producerii unor evenimente neprevăzute, așa cum sunt inundațiile și alunecările de teren, dar și multe altele”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.