34% dintre managerii români vor face angajări în 2023, 18% restructurări

Unul din trei (34%) manageri și antreprenori din România va crește numărul de angajați cu un procent cuprins între 5 și 10% anul acesta, după ce majoritatea liderilor din companiile din România și-au majorat bugetele de investiții din acest an, arată rezultatele sondajului „Indicele de investiții al ASEBUSS”, o cercetare trimestrială care oferă o imagine complexă asupra climatului investițional din companiile din România.

Ovidiu Dîmbean-Creța, rector ASEBUSS

„Liderii din companiile din România au un comportament mai rezervat față de anii de dinainte de pandemie când vine vorba de creșterea numărului de angajați. Obișnuiți să trăiască într-o perioadă de criză continuă, 44% dintre manageri au spus că nu vor face schimbări privind numărul de angajați, pe când 18% au menționat că își vor reduce personalul cu un procent cuprins între 5 și 10%. Anii de pandemie, creștere prețurilor și, implicit, a bugetelor alocate salariilor au mai ”mâncat” din bugetele de investiții, iar acest lucru se reflectă și în planurile de angajare, care sunt mai precaute”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creța, rectorul ASEBUSS.

 

sursa: sondajul „Indicele de investiții al ASEBUSS”

În ceea ce privește sursele de finanțare pentru investițiile din acest an, managerii și antreprenorii români susțin că folosesc un mix de capital provenit din profitul reinvestit, împrumuturi bancare și fonduri europene. Un procent de 79% dintre lideri au menționat profitul reinvestit ca principala sursă de finanțare a investițiilor, pe când împrumuturile bancare sunt o opțiune doar pentru 36% dintre respondenți.

”Creșterea dobânzilor la credite, precum și dificultățile întâmpinate în accesarea fondurilor europene i-au determinat pe manageri și pe antreprenori apeleze la profiturile obținute în anii trecuți, adică la rezultatele reportate, pentru derularea investițiilor, strategie care reflectă, din nou, o atitudine prudentă a acestora. Această strategie arată că managerii și antreprenorii români știu să facă business din ce în ce mai bine, iar experiențele anterioare, dar și anii de educație managerială, își arată roadele”, a mai spus prof. Ovidiu Dîmbean-Creța.

sursa: sondajul „Indicele de investiții al ASEBUSS”

Din totalul managerilor și antreprenorilor care au răspuns chestionarului ASEBUSS, 54% au declarat că au fost afectați în mică măsură sau în foarte mică măsură de turbulențele bancare de pe plan extern anunțate în acest an. Totuși, 18% dintre aceștia au declarat că au fost afectați în mare măsură sau în foarte mare măsură, mulți dintre aceștia având investiții în acțiuni ale companiilor listate pe bursele externe.

sursa: sondajul „Indicele de investiții al ASEBUSS”

Indicele de investiții al ASEBUSS este, începând din acest an, un studiu trimestrial realizat în rândul absolvenților și studenților școlii de afaceri, pentru a arăta dinamica investițiilor realizate de manageri și de antreprenori și pentru a oferi o imagine complexă asupra climatului investițional din companiile din România. 

Sondajul a fost realizat în perioada 24 aprilie-5 mai 2023 pe un eșantion de peste 150 de manageri și antreprenori care au absolvit sau care studiază în prezent cursurile unui program de MBA oferit de școala de afaceri ASEBUSS. Aceștia activează în toate sectoarele de activitate și fac parte toate promoțiile ASEBUSS de absolvenți și studenți (1993-2023). Cei mai mulți dintre respondenți (57%) lucrează într-o companie antreprenorială românească, în timp ce 32% ocupă roluri de conducere în multinaționale.

Despre ASEBUSS

ASEBUSS este prima școală de afaceri din România care a oferit încă din 1993 un program Româno-American Executive MBA în colaborare cu universități prestigioase din Statele Unite. În prezent, școala oferă două programe de educație managerială: Executive MBA ASEBUSS oferit în parteneriat cu Kennesaw State University din Atlanta, SUA și Entrepreneurial MBA ASEBUSS. Comunitatea de absolvenți a ASEBUSS numără peste 1.500 de manageri și antreprenori din companiile din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.