Cei mai mulţi dintre managerii companiilor româneşti consideră că anul viitor va fi unul extrem de dificil din punct de vedere economic. 40% dintre ei se aşteaptă ca PIB-ul să scadă şi România să intre în recesiune. Nume sonore din mediul de afaceri românesc se vor întâlni la Business Days, în căutarea soluţiilor care să le securizeze companiile în perioada ce va urma.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Tot în cadrul evenimentului vor fi abordate și datele unor analize realizate în ultimiii ani care arată că 27% dintre managerii români consideră că situaţia companiilor pe care le conduc s-a îmbunătăţit în ultimul an, în timp ce 19% dintre ei sunt de părere că sectorul de activitate, în ansamblu, s-a îmbunătăţit. Cu toate astea, managerii companiilor autohtone nu sunt deloc optimişti cu ceea ce va aduce următorul an. Două treimi dintre aceştia consideră că economia globală şi cea europeană se vor înrăutăţi în 2023, în timp ce 71% au aceeaşi părere în ceea ce priveşte economia naţională.
Laszlo Pacso, CEO, Consultant la BD Business Opportunity Generating Services și organizator Business Days: „Prezența la evenimentul Business Focus 2022 – The Next Level of The Evolution poate oferi o perspectivă clară asupra acestor crize atât din prisma autorităților române, a instituțiilor de reglementare, cât și a reprezentanților companiilor multinaționale care operează afaceri de succes în România sau a antreprenorilor rezilienți și performanți din mediul nostru economic. Tocmai de aceea vor fi prezenți alături de noi și reprezentanți ai instituțiilor importante în dezvoltarea României, precum Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, NATO și ANRE”.
Antreprenorii români îşi unesc forţele la Business Focus 2022
Deşi procentele nu denotă prea multă încredere în viitorul apropiat, cei mai mulţi dintre cei intervievaţi spun că sunt în căutarea unor soluţii care să îi ajute să-şi ferească companiile şi angajaţii de recesiunea pe care o intuiesc. Toate acestea vor fi subiecte principale de discuţie în cadrul Business Days. 60 de speakeri naționali și internaționali, cu o experiență în business și dezvoltare de peste 10 ani, vor participa în această toamnă, la Bucureşti, la evenimentul în cadrul căruia vor dezbate subiecte arzătoare ale economiei curente şi vor încerca să găsească cele mai viabile opțiuni de adaptare la o piață dinamică, generată de schimbările majore ale ultimilor 2 ani și jumătate.
Conform cifrelor ce reies din studiile recente realizate de platforma Business Days în perioada martie 2020-august 2022, studiile CONFIDEX realizate de Impetum Group, în 2021 și 2022, studiile MKOR realizate în 2020, 2021 şi 2022:
- 93% dintre manageri se așteaptă la o inflație accentuată;
- 86% dintre manageri se așteaptă să continue criza materiilor prime;
- 40% dintre manageri consideră că PIB-ul va scădea.
Lazslo Pacso: Revenim cu acest Eveniment Aniversar cu un dublu scop. Odată, ca să conectăm antreprenorii și factorii de decizie din companiile din România la oportunitățile și provocările viitorului, oferindu-le un climat profesionist de schimb de experiență și învățare prin care să-și poată adapta strategiile și afacerile la noul context și la aceste oportunităţi și provocări. Apoi, ca să celebrăm antreprenorii și managerii români care prin viziune, inovație, creativitate, ingeniozitate, leadership, excelență, comunicare transparentă, muncă temeinică și perseverență au creat și conduc afaceri cu impact în economia și societatea românească, generează inspirație și produc schimbări în bine, acționează cu responsabilitate și sunt pionieri în transformarea digitală și în tehnologizarea universului în care își desfășoară activitatea și în care au ales să trăiască, să întemeieze o familie și să-și crească copiii, lăsându-le moștenire o lume mai bună”.
Ediţia aniversară a celor 12 ani de existenţă a Business Days vine cu 2 premii în plus faţă de cele deja tradiţionale, pentru transformare digitală şi inovaţie. Nominalizările antreprenorilor care au dovedit viziune, implicare socială, proactivitate şi expertiză, responsabilitate socială, calităţi incontestabile de leadership sau excelenţă în relaţia cu clienţii se pot face pe site-ul evenimentului, până pe 5 octombrie 2022. Acestea vor fi analizate de un juriu format din personalităţi de top ale mediului antreprenorial românesc, printre care: Dragoș Petrescu (CEO City Grill Group), Ruxandra Hurezeanu (fondator al Ivatherm Cosmetics) şi Dragoș Anastasiu (CEO Eurolines România).
Despre Business Days
Business Days lucrează de 12 ani la dezvoltarea mediului economic din România şi consolidarea culturii antreprenoriale. Peste 250 de evenimente au fost organizate în această perioadă, cu peste 45.000 de participanţi cumulaţi şi peste 450.000 de antreprenori şi manageri care au decis să facă parte din comunitatea BD. Peste 3.100 de speakeri, traineri, consultanţi şi experţi au participat de-a lungul timpului la evenimentele offline sau online.