56% dintre angajați cred că puțini vor mai avea un loc de muncă stabil

Mai mult de jumătate (56%) dintre angajații chestionați cred că puțini oameni vor mai avea un loc de muncă stabil, pe termen lung, în viitor, arată sondajul „Hopes and fears 2021” realizat de PwC în rândul a 32,500 de angajați la nivel global.

De asemenea, 48% dintre respondenți consideră că angajările tradiționale nu vor mai exista și că abilitățile vor fi „vândute” pe termen scurt companiilor care au nevoie de ele.

Daniel Anghel

„Munca la distanță, munca virtuală sau cea colaborativă au prins avânt după apariția pandemiei, având avantaje precum programul de lucru flexibil și mobilitatea. În același timp, incertitudinea care domină de un an viețile tuturor a creat percepția că viitorul este imprevizibil, dinamic și că trebuie să fim dispuși la adaptare continuă. Pentru unii dintre noi, această nesiguranță sporește anxietatea legată de locul de muncă, deja accentuată de contextul recent”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

Doar 1 din 10 care pot lucra de la distanță vor să se întoarcă la birou

Sondajul concluzionează că munca la distanță va continua și după pandemie. Dintre angajații care pot lucra astfel, 72% preferă un mix între telemuncă și mersul la birou și doar 9% ar dori să revină la birou cu program complet.

Oana Munteanu – Senior Manager, PwC Romania

„Angajatorii trebuie să regândească modul de lucru în substanță, nu doar logistic, să rescrie politicile de resurse umane și să creeze scenarii legate de cine, unde, când și cum va lucra, nu doar pentru a adapta spațiile și instrumentele de lucru, dar și pentru a defini pachetele adecvate de compensații și beneficii. Pe termen lung, relațiile muncă vor căpăta valențe noi, iar binomul angajat-angajator într-un loc de muncă fix nu va mai fi modelul dominant”, spune Oana Munteanu, Director People & Organisation,PwC România.

În același timp, 44% dintre angajați ar fi de acord să-și lase angajatorul să folosească tehnologia pentru a le monitoriza performanța la locul de muncă, inclusiv senzori și dispozitive (de exemplu, telefoanele sau ceasurile smart). Cu toate acestea, mulți (41%) nu ar merge atât de departe încât să le permită angajatorilor accesul la datele personale, inclusiv profilurile din rețelele sociale.

60% se tem de automatizarea locurilor de muncă

În condițiile în care pandemia a accelerat o serie de tendințe pe piața forței de muncă, 60% dintre angajați se tem că automatizarea va pune în pericol multe locuri de muncă, iar 39% cred că locurile lor de muncă vor fi ”depășite” peste cinci ani. Cu toate acestea, raportul arată că oamenii își iau viitorul în propriile mâini, 77% fiind pregătiți să învețe noi abilități sau să se reprofileze, în timp ce 49% ar dori să-și înființeze propria afacere.

Jumătate din forța de muncă raportează lipsa oportunităților de carieră sau de formare, din cauza discriminării

Sondajul a constatat, de asemenea, că 50% dintre angajați afirmă că s-au confruntat cu discriminarea la locul de muncă, ceea ce i-a determinat să renunțe la avansarea în carieră sau la formarea profesională. 13% declară că pierd oportunitățile din cauza etniei și 14% au suferit discriminări pe motive de gen, femeile fiind de două ori mai afectate decât bărbații. Totodată, tinerii sunt la fel de susceptibili ca persoanele în vârstă să raporteze discriminarea bazată pe vârstă.

Trei sferturi dintre lucrătorii la nivel global (75%) spun că și-ar dori să lucreze pentru o organizație care va aduce o „contribuție pozitivă la societate”.

Cu toate acestea, insecuritatea economică limitează capacitatea oamenilor de a urma cariere bazate pe impact în societate. Astfel că 54% dintre respondenți spun că, dacă ar fi obligați să aleagă, ar prefera un loc de muncă care le-ar permite „să-și maximizeze veniturile” în locul unuia care „face diferența” (46%).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.