7.076 de amenzi în România, în acțiunea TRUCK&BUS – ROADPOL

Polițiștii rutieri din România au aplicat 7.076 de amenzi în acțiunea TRUCK&BUS derulate la nivel național, în săptămâna 19-25 iulie planificată de ROADPOL, în cadrul căreia au verificat legalitatea transportului public de mărfuri și persoane.

Operațiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și a celor de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

„Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), la care România este parte. Totodată, în contextul situației epidemiologice de răspândire a virusului COVID-19, polițiștii au acționat pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite pentru prevenirea infectării cu noul tip de coronavirus”, precizează Poliția Română.

În domeniul transportului public de persoane, au fost verificate 9.747 de autovehicule și au fost aplicate 1.767 de amenzi.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 356 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 432 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 24 abateri au fost constatate la funcționarea aparatului tahograf, 15 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă și 3 pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf.

De asemenea, alte  124 de sancțiuni au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice, 4 pentru depășirea masei total maximă autorizată a vehiculului, 2 imobilizări au fost dispuse pentru defecțiuni tehnice, 127 de sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 61 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 17 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, iar restul sancțiunilor au fost aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere.

În domeniul transportului public de marfă, au fost verificate 16.950 de autovehicule și au fost aplicate 5.309 amenzi.

Din totalul acestora, 922 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 49 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 1.204 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 206 pentru funcționarea aparatului tahograf, 105 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă, 67 pentru utilizarea incorectă a aparatului tahograf și 428 pentru defecțiuni tehnice.

Alte 88 de sancțiuni în domeniul transportului public de marfă au fost aplicate pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată < 12,5 tone, 85 pentru depășirea limitei maxime admise a greutății în cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată > 12,5 tone, 57 pentru fixarea necorespunzătoare a mărfurilor, 277 pentru lipsa unor documente ale conducătorilor de vehicule, 196 pentru lipsa unor documente ale vehiculului, 32 pentru lipsa unor documente ale operatorilor de transport, 7 pentru nerespectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase, restul sancțiunilor fiind aplicate pentru alte abateri de la normele rutiere. Au fost imobilizate 20 de vehicule, pentru defecțiuni tehnice.

Exemple prezentate de Poliția Română:

La data de 19 iulie, un bărbat, de 53 de ani, a fost depistat conducând, în București, o autoutilitară utilizată la transportul public de marfă, iar, în urma controlului efectuat, s-a constatat că persoana în cauză nu avea cartela conducătorului introdusă în aparatul tahograf, nefiind înregistrate perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă.

Totodată, s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicarea regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, cu amendă de 1.305 lei și a fost reținut permisul de conducere, pentru 90 de zile.

~ * ~

La data de 23 iulie, un bărbat, de 63 de ani, care efectua transport public de marfă în municipiul București, cu o autoutilitară, a fost oprit, iar, în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri, s-a constatat că valabilitatea copiei conforme a licenței de transport era expirată din anul 2016, atestatul profesional al șoferului avea valabilitatea expirată din anul 2019 și nu a deținut la bord înregistrările cu perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorului auto din cele 28 de zile anterioare zilei controlului.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autoutilitarei, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

~ * ~

La data de 19 iulie, un bărbat, de 51 de ani, a fost oprit în București, în timp ce conducea o autoutilitară cu masa mai mare de 7,5 tone, iar, în urma controlului, s-a constatat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoare de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost sancționat cu amendă de 1.305 lei și a fost dispusă reținerea permisului de conducere, pentru 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.