Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a Municipiului București” – Traseu 1 – Piața Victoriei – B-dul Aviatorilor – B-dul Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Șos. Pipera – Str. Alexandru Serbanescu –B-dul Aerogarii – DN1- Piața Presei Libere – Șos. Kiseleff – B-dul Constantin Prezan.
Este vorba despre circa 70 de km de piste de bicicliști, ce vor fi legate pe principalele direcții N-S și E-V ale orașului cu o rețea de acces de circa 27 de km. “Pistele vor fi realizate pe 34 străzi, cu o lungime de 7,7 km, urmând a fi amplasate și 6 parcări publice pentru biciclete. În implementarea proiectului se va adopta o lățime a căii de rulare pentru bicicliști de 1,5 m (pentru un singur sens), pentru spațiul de siguranță vertical se recomandă o înălțime minimă de 2.5 m, iar la trecerile pe sub pasaje și tuneluri, de 3,5 m”, precizează PMB.
Valoarea proiectului este de 1,3 milioane de euro (inclusiv TVA), iar durata de execuție, de 4 luni.
Amintim însă că Guvernul a alocat municipalităţii Bucureștilor, prin OUG 17/19.04.2014, suma de 44,6 milioane de lei (10 mil. euro) pentru un proiect asemănător – e drept, lansat de fostul primar, Sorin Oprescu.
Potrivit raportului de specialitate ce însoțește Hotărârea CGMB, printre obiectivele stabilite se numără:
– Integrarea Municipiului Bucuresti in reteaua europeana pentru ciclisti – drumuri verzi – Retea Metropolitana de Trasee Cicloturistice,
– Promovarea a tuturor tipurilor de deplasare urbana: mersul la serviciu si deplasarea in interes de serviciu, curier urban rapid sau chiar servicii publice pe bicicleta ca factor de eficienta economica, cumparaturi, turism pe baza centrelor de inchiriere, relaxare, sport,
– Cresterea sigurantei traficului ciclistilor si a pietonilor pe arterelor de circulatie existente,
– Diminuarea efectelor poluarii aerului asupra mediului si sanatatii populatiei, cauzate de emisiile de gaze de esapament,
– Incadrarea emisiilor in valorile – limita admisa la nivel european, pentru aerul ambiant. Incadrarea emisiilor in valorile – limita admisa la nivel european, pentru aerul ambiant”.
Traseele pistelor de biciclisti vor fi amplasate in principal pe platforma comuna cu partea carosabila, sau, acolo unde ele exista si profilul transversal permite, pe platforma comuna cu trotuarul pietonal.