Accidentele auto sunt al 3-lea cel mai indicat risc de către români

Barometrul UNSAR-IRES privind „Percepţia riscului şi cultura asigurărilor în România”, realizat în luna mai 2020, relevă că incendiile, îmbolnăvirea şi accidentele auto reprezintă principalele riscuri care îi preocupă pe români.

Incendiul şi riscurile asociate acestuia continuă să constituie principala preocupare a celor cu vârsta între 18 şi 50 de ani, în relaţie cu situaţia lor financiară, însă în scădere faţă de anul trecut – 60% în 2020, faţă de 73% în 2019.

În acest interval de timp, îmbolnăvirea a devenit al doilea cel mai indicat risc, un factor posibil care a favorizat creşterea fiind epidemia de COVID-19, astfel încât 58% dintre români se declară preocupaţi de acest aspect, la egalitate cu accidentele auto. Furturile sunt, de asemenea, considerate un risc semnificativ de către 55% dintre respondenţi, urmate îndeaproape de către dezastrele naturale (54%).

„Incendiul este perceput, încă o dată, ca fiind principalul risc care ar putea afecta stabilitatea financiară a românilor. În acelaşi timp, se observă că evoluţia pandemiei de COVID-19 a ridicat noi îngrijorări în ceea ce priveşte sănătatea fiecăruia. În mod similar, incidenţa ridicată a accidentelor rutiere, care plasează România pe primele locuri în rândul statelor europene din perspectiva numărului de victime, rămâne o preocupare continuă”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.

Deşi cei mai mulţi români sunt îngrijoraţi de riscurile indicate anterior, peste o treime dintre respondenţi (38%) declară că nu deţin o poliţă de asigurare. Principalul motiv este reprezentat de lipsa banilor (31%), în scădere însă faţă de 2019, când 40% au indicat această cauză.

Barometrul UNSAR-IRES relevă şi o conştientizare mai detaliată a riscurilor de către români şi a tipurilor de instrumente pe care le au la dispoziţie pentru a gestiona diverse situaţii. Proporţia celor fără nicio formă de asigurare a scăzut – 38% în 2020, faţă de 44% în 2019, iar ponderea celor care urmăresc să achiziţioneze o poliţă de asigurare a crescut uşor, de la 41% în 2019 la 42% anul acesta.

Cei mai mulţi consideră că o mai bună informare i-ar motiva să îşi încheie o asigurare (49%), în uşoară scădere faţă de anul trecut (51%). Concomitent, 61% se consideră bine şi foarte bine informaţi în ceea ce priveşte asigurările, în creştere cu 11 puncte procentuale faţă de 2019. Din perspectiva surselor de informare, 80% au indicat internetul şi peste jumătate se bazează pe detaliile oferite de familiile lor (56%) sau pe cele prezentate la televizor (52%).

„Faptul că românii declară acum că sunt mai bine informaţi şi mai deschişi către a-şi evalua riscurile la care sunt expuşi faţă de 2019 este o dovadă de responsabilitate, dar şi un rezultat al eforturilor de informare depuse, dar care trebuie continuate şi chiar accelerate”, a completat oficialul UNSAR.

Totodată, studiul relevă faptul că mai bine de jumătate dintre români (53%) au încredere mare şi foarte mare în societăţile de asigurări (în creştere, de la 44% în 2019), iar cei mai mulţi dintre ei (53%) consideră că asigurarea este o formă de protecţie, faţă de 54%, anul trecut.

Barometrul UNSAR-IRES a fost realizat în luna mai 2020 pe un eşantion de bază de 1.309 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani şi pe un eşantion de screening de 2.555 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), cu o eroare maximă tolerată de ą2,7% pentru eşantionul de bază şi de ą2% pentru eşantionul de screening.

UNSAR reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 80% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi promovarea dezvoltării cât mai durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele dezvoltate fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti. IRES este membru al ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research). 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.