Acord de colaborare CCIB – ANR

La sediul Camerei de Comerţ si Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a avut loc în 5 martie semnarea acordului de colaborare între CCIB şi Arhivele Naționale ale României (ANR).

Ca urmare a semnării acestui document de către preşedintele CCIB, Sorin Dimitriu, şi de către directorul ANR, Ioan Drăgan, cele două părţi vor coopera în vederea organizării de evenimente și redactării unor lucrări cu caracter științific și a unor albume de fotografie.

Acestea vor fi realizate de către echipa CCIB, utilizând documente aflate în administrarea Arhivelor Naționale, Serviciului Municipiului București al Arhivelor Naționale și Serviciului Arhivelor Naționale Istorice Centrale, și vor avea ca principal obiectiv să evidențieze locul şi rolul Camerei bucureștene în modernizarea economiei românești.

Cele două părți au convenit ca seria de evenimente să fie deschisă de o expoziție de documente și fotografii organizată la Palatul Camerei bucureștene, în parteneriat cu ANR.

Acesta este primul dintr-o serie de acorduri de colaborare pe care CCIB le va semna cu instituții de artă, cultură și științifice, în vederea derulării în bune condiții a programului de manifestări programate a se desfăşura pe parcursul întregului an 2018, pentru a marca 150 de ani de activitate neîntreruptă a Camerei bucureștene.

Despre CCIB

Cu o tradiţie de 150 de ani în reprezentarea mediului de afaceri şi în derularea de parteneriate cu autorităţile, Camera bucureșteană se bucură şi de o largă recunoaştere internaţională conlucrând cu peste 100 de organizaţii similare din străinătate. De asemenea, CCIB oferă membrilor săi, dar şi comunităţii de afaceri bucureştene un sprijin real prin servicii performante, adaptate cerinţelor actuale ale pieţei.

Despre ANR

Arhivele Naţionale ale României (ANR) este instituţia publică ce are misiunea de a  proteja mărturiile documentare relevante pentru memoria şi identitatea naţională(Fondul Arhivistic Național), de a contribui la promovarea democraţiei şi la buna funcţionare a administraţiei publice. Totodată, ANR își aduce aportul la dezvoltarea ştiinţei şi culturii naţionale, la înlesnirea înţelegerii experienţelor trecutului, prin accesul liber al cetăţenilor la informaţia de arhivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.