Acordul de Mediu pentru realizarea Autostrăzii Craiova-Filiași a fost semnat, în 28 decembrie, de președintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Laurenţiu Alexandru Păştinaru.
Proiectul „Autostrada Craiova-Filiaşi şi drum expres Filiaşi-Târgu Jiu”, care va fi construit în judeţele Dolj şi Gorj, cu o lungime de 110,1 km, va îmbunătăţi eficienţa tehnico-economică a reţelei de transport din România şi va aduce îmbunătăţiri importante în privinţa vitezei de călătorie între Craiova şi Târgu Jiu, precizează ANPM.
Traseul va traversa teritoriul judeţului Dolj pe o lungime de 47,3 km şi judeţul Gorj, pe o lungime de 62,7 km. Aautostrada Craiova-Filiaşi şi drumul expres Filiaşi-Târgu Jiu vor traversa teritoriile a 19 unităţi administrativ-teritoriale din cele două judeţe, respectiv: municipiul Craiova, Gherceşti, Şimnicu de Sus, Işalniţa, Almăj, Coţofenii din Faţă, Brădeşti şi Filiaşi, din Dolj, precum şi Ţânţăreni, Turburea, Aninoasa, Săuleşti, Vladimir, Bărbăteşti, Jupâneşti, Târgu Cărbuneşşti, Scoarţa, Dăneşti şi Târgu Jiu, din Gorj.
„Având în vedere faptul că terenurile care vor fi traversate de noul proiect al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere fac parte din categoriile teren agricol, canale, păşune, fond forestier, ape, drumuri şi căi ferate, precum şi din zone de protecţie a unor situri arheologice ori arii naturale de interes comunitar, cum este în zona Coridorul Jiului, a fost necesar să ne asigurăm că lucrarea nu va avea un impact negativ asupra mediului, iar pentru aceasta au fost prevăzute, în acordul care a fost semnat, numeroase lucrări pentru protecţia mediului. Pe lângă acestea, proiectul presupune realizarea terasamentului rutier, structurii rutiere, unor noduri rutiere, lucrări de artă precum poduri, viaducte şi pasaje, realizarea de podeţe, parcări, lucrări hidrotehnice şi de preluare şi evacuare a apelor pluviale, relocări de căi de transport şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei, pe o suprafaţă totală estimată la 1.316 hectare”, a declarat preşedintele ANPM, Laurenţiu Alexandru Păştinaru.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, prezent la semnarea documentului, a arătat că „este necesară simplificarea unor proceduri, astfel încât să fie redus timpul necesar emiterii unor astfel de acorduri, pentru că România are nevoie de cât mai multe proiecte de infrastructură de acest fel”.