AFM: 12.000 de autovehicule electrice şi hibrid, prin Rabla 2021

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) estimează că 12.000 de autovehicule electrice şi hibrid vor primi finanţare, în 2021, prin Programul Rabla Plus, faţă de numai 3.550 de unităţi, anul trecut, potrivit vicepreşedintelui AFM, Ion Vasile.

Ion Vasile, vicepreședinte AFM

„Ministerul Mediului, prin AFM, este principalul partener al electro-mobilităţii şi al industriei auto în România. Bugetele au crescut de la an la an: dacă în 2019 au fost finanţate 1.700 de autovehicule electrice şi hibrid, în 2020 au fost înregistrate 3.550, iar anul acesta estimăm undeva la 12.000 de autovehicule. Până acum, sunt înscrise 9.750 de cereri pentru autovehicule electrice şi hibrid”, a precizat Ion Vasile, pe 7 octombrie, la deschiderea Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2021 de la Romexpo.

Reprezentantul AFM a adăugat că un alt program important se referă la dezvoltarea infrastructurii ce cuprinde staţii de încărcare electrice: „Până în momentul de faţă, finanţările de la AFM au mers către 200 de staţii de reîncărcare, iar potrivit noului Ghid de finanţare, lansat în consultare, avem disponibili 500 de milioane de lei. În plus, avem o schemă de ajutor de stat aprobată pentru operatorii economici, unde avem alocaţi 50 de milioane de euro. Este o sesiune căreia îi vom da drumul, începutul anului viitor”, a mai spus Ion Vasile.

În Programul Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete: 45.000 de lei pentru maşinile full electrice şi 20.000 de lei pentru maşinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.

Totodată, persoanele care renunţă la o maşină veche, poluantă, şi achiziţionează un autovehicul electric beneficiază atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât şi de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, cuantumul finanţării pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar persoanele care doresc să achiziţioneze o motocicletă electrică şi predau o maşină uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.

Zeci de modele auto-moto sunt expuse pe o suprafaţă de peste 25.000 de metri pătraţi în cadrul Salonului Auto Bucureşti (SAB) & Accesorii 2021, ce are loc la Centrul Expoziţional Romexpo în perioada 7 – 17 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.