Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) se declară dezamăgită de votul negativ dat României pentru aderarea la spațiul Schengen, pe 8 decembrie, în Consiliul JAI.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Suntem dezamăgiți de votul negativ dat României privind aderarea la spațiul de liberă circulație europeană. Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) a fost și rămâne un susținător fervent al intrării României în spațiul Schengen și speră ca acest lucru să se întâmple într-un orizont de timp apropiat. Un succes în acest proces îl reprezintă eliminarea recentă a MCV (Mecanismul de cooperare și verificare), impus României odată cu aderarea la UE.
„România a dovedit că îndeplinește criteriile de aderare, fapt care a reieșit clar în urma controalelor efectuate de echipele de tehnicieni ai Comisiei Europene. State membre importante ale Uniunii Europene și ale spațiului Schengen, precum Germania și Franța, s-au pronunțat în multiple rânduri pentru includerea României în zona de liberă circulație europeană. Admiterea României ar fi un câștig pentru blocul comunitar, Europa ar fi mai puternică și mai prosperă. Suntem foarte dezamăgiți de acest vot, dar sperăm totuși ca o decizie «pentru Schengen» să fie luată în curând”, a declarat Andreas Lier, președintele AHK România.
AHK România consideră că statele UE trebuie să dea dovadă de unitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina și al celorlalte provocări de la nivel global. Conflictul cu Rusia, care a reconfigurat rutele de transport de mărfuri în Europa, a dus deja la scumpiri importante, iar industrii precum cea producătoare de materiale de construcții, metalurgică și chimică suferă din cauza scumpirii energiei.
Libera circulație a bunurilor aduce beneficii economice semnificative transportatorilor și mediului de afaceri în general, prin eliminarea obligativității controalelor suplimentare la frontierele interne ale Uniunii Europene, dar și avantaje pentru investițiile străine, prin crearea unui mediu economic de stabilitate și încredere. Reducerea costurilor asociate timpilor de așteptare în vămi, alături de reducerea întârzierilor în lanțurile logistice fluidizează comerțul transfrontalier și creează un preț corect mărfurilor destinate cetățenilor europeni. De aceea este în interesul tuturor statelor membre ca România să facă parte din spațiul Schengen. În egală măsură, este și un semnal important pentru investitori. „Ne exprimăm încrederea că acest lucru se va întâmpla cât mai curând posibil. Avantajele sunt multiple, nu doar pentru România, dar și pentru întreaga Europă, iar companiile germane locale nu pot decât să susțină în continuare România în demersul său”, a spus Sebastian Metz, director general AHK România.
Despre AHK România
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Principalul obiectiv este de a pune în legătură oameni de afaceri și companii din toate cele trei țări pentru a stabili relații de afaceri durabile și pentru a asigura un important transfer de tehnologie.
AHK România, în anul aniversar 2022
Pentru AHK România anul aniversar 2022 stă sub semnul sustenabilității, o temă extrem de actuală și care nu poate fi ignorată. Sustenabilitate înseamnă investiții în educație, cercetare și dezvoltare, în calitatea vieții din orașele și regiunile în care trăim. Sustenabilitatea presupune, de asemenea, sisteme economice durabile care să fie acceptate și susținute de societate. Pe acest complex tematic ne concentrăm în Sustainabilityear 2022 și, printr-o serie de evenimente, dorim să inițiem proiecte „verzi”, să provocăm la un dialog între actorii politici, economici și societatea civilă și să creăm idei noi, inovatoare pentru un viitor sustenabil. Companiile germane sunt pregătite să își pună la dispoziție tehnologiile de care dispun, Know-how-ul și Best Practice, pentru a aduce relațiile economice bilaterale la un nou nivel.