AHK România susține noile modificări la programul „Kurzarbeit”

Mediul de afaceri româno-german susține și încurajează proiectul de lege care conține ajustări și modificări în programul „Kurzarbeit” pentru susținerea companiilor din România.

În Germania acest instrument a fost de mare ajutor companiilor în perioade de criză și ne bucurăm că acum este aplicabil și în România. Chiar dacă mai sunt lucruri de îmbunătățit, modificările actuale sunt un pas în direcția bună. 

„Mai ales posibilitatea de a reduce cu până la 80% timpul de muncă al salariaților, una din cerințele AHK România, este îmbucurătoare, dar și faptul că modificările aduse legii se pliază pe nevoile companiilor”, este de părere Dragoș Anastasiu, Președinte AHK România.

Încă de la debutul pandemiei AHK România a subliniat în mai multe rânduri importanța și necesitatea introducerii Kurzarbeit, bazându-se pe experiența altor state, în special Germania, unde acest instrument funcționează cu succes de mai bine de un secol. „Pandemia încă nu s-a încheiat, iar urmările ei vor produce efecte și pe viitor. De aceea este important faptul că legislația privind Kurzarbeit a fost ajustată și aplicarea ei prelungită”, comentează Sebastian Metz, Director general AHK România.

Ar fi important ca această lege să poată fi aplicată și pe viitor, chiar și fără legătură cu actuala pandemie, să devină perenă și să găsim împreună, prin dialog deschis între mediul de afaceri și Guvern, soluții de îmbunătățire 

Despre AHK România

AHK România (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România și numără peste 600 de firme-membre, oferind companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe, dar și consultanță în afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.