ALD Automotive anunță finalizarea achiziționării a 100% din LeasePlan, unul dintre liderii globali specializați în managementul flotei și în soluții de mobilitate, de la consorțiul condus de TDR Capital.
Această achiziție reprezintă o schimbare majoră, ce situează noul grup în poziția de lider global în mobilitate sustenabilă, cu o flotă totală de 3,3 milioane de vehicule administrate la nivel mondial. Cu forțe unite, ALD Automotive și LeasePlan au în plan să conducă procesul de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon și să modeleze transformarea digitală a industriei. Noua entitate se va baza pe avantajul de mărime și pe competențele complementare pentru a-și consolida avantajele competitive și pentru a asigura o creștere susținută.
În România, ca urmare a finalizării achiziției, ALD Automotive și LeasePlan vor începe procesul de integrare pentru a deveni o singură companie, sub rezerva aprobării autorităților de reglementare.
Pentru a conduce în România dezvoltarea strategică a entității combinate, Tim Albertsen, Chief Executive Officer al ALD Automotive | LeasePlan, l-a numit pe Shane Dowling, anterior general manager al ALD Automotive în România, în funcția de country managing director. Bogdan Apahidean, managing director al LeasePlan în România, a decis să dea curs altor oportunități profesionale în afara companiei. Această numire condiționată intră în vigoare imediat.
Shane este unul dintre talentele-cheie care au fost selectate atât din cadrul ALD Automotive, cât și din LeasePlan, fiind bine poziționat pentru a implementa planul complex de integrare al entității combinate și pentru a genera creșterea strategică vizată în lunile și în anii următori.
Biografie Shane Dowling, country managing director
Shane Dowling (1970, naționalitate irlandeză) a fost numit director general al ALD România în 2019, fiind la al doilea mandat al său. De asemenea, din 2016, este director regional Europa Sud-Est, coordonând ALD Automotive în România, Grecia, Turcia și Bulgaria. Shane s-a alăturat grupului ALD Automotive, în septembrie 2006, în calitate de International Sales Manager, fiind apoi promovat în funcția de head of International Sales în 2010. La începutul lui 2011, Shane s-a mutat în România pentru a ocupa poziția de general manager al ALD Automotive. În 2016, adițional rolului său de Director Regional, a preluat funcția de CEO al ALD Automotive Turcia. Lucrează în industria automotive, de peste 25 de ani, iar anterior intrării în grupul ALD, în 2006, a ocupat poziții de conducere în Irlanda, în calitate de general manager al Johnson and Perrott Fleet Services, precum și sales and marketing executive la Mitsubishi Motors Irlanda.
Despre ALD Automotive | LeasePlan
ALD Automotive | LeasePlan este un jucător global de top în domeniul mobilității sustenabile, oferind servicii de leasing complete, modele de abonament flexibile, servicii de administrare a flotei și soluții de multi-mobilitate, unei baze de clienți formate din companii mari, IMM-uri, persoane fizice autorizate și persoane fizice. Datorită acoperirii extinse, cu prezență directă în 44 de țări, ALD Automotive | LeasePlan își valorifică poziția unică de lider pentru a conduce procesul de tranziție către o economie cu emisii scăzute de carbon și de transformare digitală a industriei, prin soluții de mobilitate inovatoare și servicii bazate pe tehnologie, susținând astfel adoptarea mobilității sustenabile pe scară largă.
Cu 15.700 angajați în întreaga lume, ALD Automotive | LeasePlan administrează o flotă de 3,3 milioane de vehicule (la sfârșitul lunii martie 2023).
Compania este listată la Compartimentul A al Euronext Paris (ISIN: FR0013258662; Ticker: ALD). Societe Generale este acționarul majoritar al ALD Automotive | LeasePlan.