Amenzi de 53 milioane euro pentru cartelul RCA

Consiliul Concurenţei a sancţionat 9 companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale de 246.739.195,6 lei (aprox. 53 milioane euro), “pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei, prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA)”. UNSAR a anunțat că va contesta în instanță sancțiunea.

Iată precizările Consiliului Concurenței:

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA. Potrivit Consiliului Concurenței, această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei.

„Asociaţiile au un rol important şi este legitim ca membrii acestora să se întâlnească şi să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la preţuri actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informaţii sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenţilor şi favorizează coordonarea comportamentului pe piaţă, eliminând concurenţa. Pe o piaţă concurenţială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiţii avantajoase, fiecare stabilindu-şi în mod independent politica de tarife în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Amenzile primite de societăți și UNSAR:

  • Allianz – Ţiriac Asigurări SA 43.442.939 lei
  • Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA 36.970.408 lei
  • Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA 22.037.026 lei
  • Carpatica Asig SA 26.858.238 lei
  • Euroins România Asigurare-Reasigurare SA 6.346.453,60 lei
  • Generali România Asigurare Reasigurare SA 21.445.106 lei
  • Groupama Asigurări SA 35.378.902 lei
  • Omniasig Vienna Insurance Group SA 40.529.090 lei
  • Uniqa Asigurări SA 13.570.597 lei
  • UNSAR 160.436 lei

În cadrul investigaţiei, Euroins a recunoscut în integralitate fapta anticoncurenţială şi a furnizat, în cadrul procedurii de clemenţă, o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea acesteia şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.

În cazul societăţilor Astra şi Carpatica, Consiliul Concurenţei a luat în considerare o perioadă mai redusă de încălcare a legii, respectiv până la momentul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a retras autorizaţia de funcţionare.

„Piaţa asigurărilor obligatorii auto a trecut prin împrejurări excepţionale, de criză, dar între timp a fost implementat noul pachet legislativ şi au fost eliminate, în mare parte, disfuncţionalităţile care au condus, în anii anteriori, la creşteri accentuate ale preţurilor. Faptul că s-au înregistrat progrese în funcţionarea pieţei asigurărilor, nu înseamnă că nu mai sunt necesare unele ajustări. Vom colabora cu ASF şi Guvernul pentru a identifica măsurile ce se impun pentru armonizarea legislației cu reglementările europene, respectiv consolidarea pieței pentru a nu conduce la creșterea prețului RCA” a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă s-a implicat în procesul de evaluare a cauzelor care au determinat dezechilibrele pieţei şi a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei şi care, în mare parte, au fost preluate în legislaţia primară şi secundară, cum ar fi:

  • introducerea posibilităţii de compensare directă;
  • luarea în calculul a clasei bonus/malus a istoricului șoferului, nu doar a combinației unice șofer-vehicul;
  • utilizarea tehnologiilor de tip telematics în determinarea primei RCA;
  • asigurarea accesului la cazierul de conducător auto;
  • declararea la emiterea poliței a tuturor șoferilor uzuali ai vehiculului (în vederea evaluării mai precise a riscului de daună). În urma introducerii acestei prevederi, evoluţia primelor va fi diferită de la caz la caz (în unele cazuri, în care riscurile cresc, primele vor fi mai mari iar pentru cazurile în care riscurile se diminuează primele vor fi mai mici);
  • rafinarea criteriilor de risc folosite în calculul tarifului de primă.

Autoritatea de Concurenţă va colabora cu toţi actorii din acest sector, astfel încât, odată cu alinierea la prevederile UE, unele aspecte care, încă, creează îngrijorări să fie eliminate prin preluarea în legislaţie şi a celorlalte recomandări pe care le-a făcut şi care nu au fost preluate, cum ar fi:

  • poliţele RCA să se poată încheia pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, şi pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, pentru persoanele juridice (să nu se mai încheie poliţe RCA pentru o lună deoarece sunt destul de multe maşini în circulaţie, care nu au RCA valabil deoarece proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă – o lună – iar apoi au uitat să o reînnoiască)
  • introducerea unei prevederi cu privire la elaborarea de către ASF, împreună cu societățile de asigurare și unitățile de reparații auto reprezentative, sau cu organizațiile profesionale ale acestora, a unui cod de conduită aplicabil în relația dintre societățile de asigurare și unitățile de reparații auto, în vederea evitării prejudiciilor aduse consumatorilor.

UNSAR contestă în instanță

UNSAR anunță că a luat act de decizia Consiliului Concurenței și așteaptă comunicarea motivării acesteia pentru a stabili pașii următori. În orice caz, UNSAR consideră că, prin activitatea desfășurată pentru a-și atinge scopul pentru care a fost înființată, nu a participat la săvârșirea unei fapte anticoncurențiale. UNSAR își subliniază angajamentul pe termen lung de consolidare a colaborării cu toate autoritățile statului în vederea dezvoltării sectorului de asigurări din România și în beneficiul consumatorilor de asigurări.

„În contextul recentei investigații a Consiliului Concurenței, dorim să transmitem că am luat act de decizia acestei autorități și că ne menținem dreptul de a o contesta în instanță, considerând conduita noastră pe deplin conformă cu normele de concurență. În acest context, subliniem că suntem o organizație cu o experiență de aproape 25 de ani în domeniul asigurărilor și că rămânem conectați la evoluțiile rapide ale societății în care activăm, având în centrul acțiunilor noastre consumatorul și industria, deopotrivă”, au declarat reprezentanții UNSAR, într-un comunicat.

UNSAR mai precizează că a inițiat, încă din anul 2015, un amplu proces de reorganizare, urmărind să devină o organizație stabilă și puternică, în beneficiul economiei românești, al pieței de profil și al consumatorilor. Totodată, alături de companiile sale membre, UNSAR a demarat un proiect pentru creșterea gradului de transparență a industriei locale de asigurări.

„Continuăm astfel demersurile noastre de consolidare a organizației și lansăm un proiect de raportare prin care vom crește gradul de transparență a industriei de profil în beneficiul consumatorilor, publicând rezultate privind indicatorii cheie agregați specifici pieței. Prin astfel de proiecte, dorim să fim și mai clari în ceea ce privește angajamentul nostru atât față de respectarea legislației în vigoare, cât și față de consumatori”, precizează reprezentanții UNSAR.

UNSAR reunește 20 societăți de asigurare și reasigurare din țara noastră, contribuind în mod semnificativ la evoluția economiei naționale. Cu aproape 10.000 de angajați direct, asigurătorii joacă un rol important în dezvoltarea României, prin proiecte de investiții și prin crearea de locuri de muncă în comunități. Mai mult, în luna mai a anului 2019, pe perioada deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene de către România, UNSAR organizează Conferința Anuală a Insurance Europe, organizația europeană a asigurătorilor. România devine, astfel, prima țară din Europa Centrală și de Est care găzduiește acest important eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.