Amenzile mai mari pentru lipsa rovinietei au fost adoptate, în 29 iunie, de Camera Deputaților, care a înjumătățit însă pentru majoritatea categoriilor de autovehicule sumele propuse de Guvern. Proiectul de lege privind modificarea anexei 2 la Ordonanța Guvernului 15/2002 (Codul rutier), inițiat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a fost adoptat de Executiv, în martie, și votat de Senat, în luna mai.
În cazul autoturismelor, amenda între 250-500 de lei, în prezent, va ajunge la sume între 275-550 de lei, deputații fiind de acord cu senatorii.
De asemenea, a fost consens pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone: amenzile vor fi de 950-1.900 de lei (față de 750-1.250 de lei, cât sunt acum).
Însă, în restul vehiculelor de transportat marfă și persoane, tarifele pentru lipsa rovinietei vor crește mai puțin față de ce stabiliseră senatorii. Astfel:
- vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone (care acum au prevăzute amenzi între 1.250-1.750 de lei), vor avea sancțiuni mărite la 1.550-3.100 de lei (față de 3.100-6.200 de lei în proiectul inițial);
- vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone (1.750-2.250 lei, în prezent): 2.750-5.500 de lei (față de 5.500-11.000 de lei, în proiectul inițial);
- vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe, inclusiv (2.750-3.000 de lei, în prezent): 3.550-7.100 de lei (față de 7.100-14.200 lei, cât doreau Guvernul și MTI);
- vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe, inclusiv (3.000-4.000 de lei, în prezent): 5.950-11.900 de lei (față de 11.900-23.800 lei, cât doreau Guvernul și MTI);
- vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune şi maximum 23 de locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto (1.250-1.750 de lei, în prezent): 1. 550-3.100 de lei (față de 3.100-6.200 lei, în proiectul inițial);
- vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 locuri pe scaune (1.750-2.250 lei, în prezent): 2.750-5.500 de lei (față de 5.500-11.000, cât doreau Guvernul și MTI).
„Din anul 2010 și până în prezent, cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%. Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, au motivat autorii proiectului – reprezentanții MTI.
Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Între timp, a intrat în vigoare Ordinul MTI 365/2022, care prevede notificarea prin e-mail a posesorilor de autovehicule, înainte de expirarea valabilității rovinietei, pentru a evita sancțiunile în caz că aceștia uită să își achiziționeze alta nouă. Astfel, șoferii nu mai au nicio scuză pentru neplata rovinietei.