Peste 5miliarde de euro, în 13 scheme de finanțare, au la dispoziție autoritățile locale pentru investiții în modernizarea și dezvoltarea orașelor și comunelor din România, în această toamnă. Sunt fonduri pentru infrastructura rutieră, energie regenerabilă, mobilitate și regenerare urbană.
Aproximativ jumătate din totalul de peste 80 de specialiști ai REI Grup sunt responsabili de scrierea, implementarea și monitorizarea proiectelor pentru autoritățile publice.
REI a transmis ZIUA CARGO lista principalelor scheme de finanțare dedicate autorităților publice locale:
Roxana Mircea, managing partner REI Grup: „Autoritățile publice locale au la dispoziție peste 5 miliarde de euro, bani proveniți din fonduri europene, pentru dezvoltarea comunităților din toată România, iar o parte din schemele de finanțare au deja Ghiduri disponibile, pentru care avem proiecte în lucru și pe care ne pregătim să le depunem. Ne bucurăm să avem peste 30% cotă de piață din proiectele depuse pe majoritatea schemelor dedicate autorităților publice, ceea ce se traduce în sute de proiecte care au obținut finanțare și autorități care derulează proiecte importante pentru revitalizarea comunităților pe care le reprezintă. Mulțumim celor 400 UAT care au ales să lucreze cu noi în acest an. Circa 40 dintre colegii noștri din toată țara sunt responsabili cu pregătirea, scrierea, implementarea și monitorizarea tuturor proiectelor derulate în parteneriat cu autoritățile publice, iar echipa dedicată Unităților Administrativ Teritoriale se regăsește în toate cele 13 orașe în care suntem prezenți cu birouri. Anul 2023 a fost unul cu foarte multă activitate pe zona de proiecte publice, de aceea și noi ne-am concentrat mai mult în această direcție, pentru a răspunde cu promptitudine tuturor oportunităților de finanțare din acest sector. Sfătuim UAT să verifice specialiștii cu care aleg să lucreze, fie că vorbim de consultanți sau proiectanți, să solicite și să valideze un istoric, să analizeze numărul de angajați, să evalueze competențele acestora privind achizițile în SEAP, totul pentru a nu rata aceste finanțări extrem de importante tuturor comunităților din România”.
Lista principalelor scheme de finanțare Octombrie – Decembrie – Autorități Publice
1. Octombrie – Platforme gunoi de grajd – PNRR – C3
- Buget: 228,3 mil. EUR
- Solicitanți eligibili: UAT (Unități administrativ teritoriale) municipii, orașe și comune cu minimum 500 UVM, ideal pe zone cu nitrați;
- Valoare eligibilă proiect: maximum 1 mil. EUR;
- Cofinanțare: 0%; consultanța și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile:
a) construirea și dotarea de platforme (4 tipuri de platforme, minim 2.000 mp necesari, inclusiv teren extravilan/pășune);
b) modernizare platforme existente: dotarea cu utilaje și echipamente specifice.
2. Octombrie – Noiembrie – Fondul pentru Modernizare – UAT
- Buget: 500 mil. EUR
- Solicitanți eligibili: UAT municipii, orașe și comune;
- Valoare eligibilă proiect: 20 mil. EUR – maxim 1,1 mil. EUR / MWh
- Cofinanțare: 0%; consultanța și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile: instalarea de panouri fotovoltaice pe clădiri și/sau pe teren pentru asigurarea consumului propriu de energie electrică la nivelul UAT (iluminatul public, iluminatul în incinta unităților, consumul de energie electrică în clădirile unităților și clădirile publice în care nu se desfășoară activități economice de către terți – primărie, cămin cultural, creșă/grădiniță/unități învățământ/unități medicale de stat/centre îngrijire bătrâni etc.).
(Recomandăm instalarea pe acoperiș, iar la sol crearea de capacități de maxim 400 kwh)
3. Octombrie – Noiembrie – Eficiență energetică pentru clădiri publice – AFM
- Buget: 90 mil. EUR
- Solicitanți eligibili: UAT municipii, orașe și comune;
- Valoare eligibilă proiect: în funcție de categoria de UAT;
- Cofinanțare: 0% consultanța și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile:
a) măsurile de creştere a eficienţei energetice (cu asigurarea condiţiilor de confort interior) includ lucrări de intervenţie/activităţi aferente investiţiei de bază (TIP I);
b) măsurile conexe (TIP II) care contribuie la implementarea proiectului pentru care se solicită finanţare şi care nu conduc în mod direct la creşterea eficienţei energetice, dar includ lucrări de intervenţie/activităţi aferente investiţiei de bază.
4. Octombrie – Noiembrie – Tranziție Justă – județele HD, GJ, DJ, PH, GL, MS
- Buget: 250 mil. EUR
- Alocare financiară: minim 10% din alocarea fiecărui județ;
- Solicitanți eligibili: UAT municipii, orașe și comune;
- Valoare eligibilă proiect: 5 mil. EUR
- Activități eligibile: dezvoltarea de capacități de mici dimensiuni de producție, transport si stocare de energie RES (fotovoltaică, eoliană sau geotermală, inclusiv pompe de căldură) pentru consum propriu a clădirilor publice în care funcționează școli, spitale, cămine pentru persoane vârstnice, creșe, servicii sociale, centre de formare profesională, etc, fără afectarea principiului de promovare a serviciilor de îngrijire în comunitate.
5. Octombrie – Noiembrie – AFIR – DR 27 – Drumuri agricole
- Buget: 100 mil. EUR
- Solicitanți eligibili: Comunele (Unități Administrativ Teritoriale) și asociațiile acestora, înființate conform legislației naționale în vigoare;
- Valoare eligibilă proiect: 1 mil. EUR;
- Cofinanțare: 0%, consultanța și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile: construcţia, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri agricole prin facilitarea accesului la minim 15 agenți agricoli și în cazul unor suprafețe agricole de minimum 4.400 hectare (pentru punctaj 60+).
6. Octombrie – Noiembrie – AFIR – DR 28 – Drumuri de interes local
- Buget: 200 mil. EUR
- Solicitanți eligibili: Comunele (Unități Administrativ Teritoriale) și asociațiile acestora, înființate conform legislației naționale în vigoare;
- Valoare eligibilă proiect: 1 mil. EUR;
- Cofinanțare: 0%, consultanța și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile: construcţia, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de interes local.
7. Octombrie – Noiembrie – AFM – Alimentare cu apă și canalizare
- Solicitanți eligibili: Comunele (Unități Administrativ Teritoriale)
- Valoare eligibilă proiect: 12 mil. RON < 5.000 locuitori, 20 mil. RON – 5.001-10.000 locuitori, 30 mil. RON 10.000+ locuitori;
- Cofinanțare: 0%, consultanța (4%) și proiectarea sunt eligibile;
- Activități eligibile: construcţia, extinderea și/sau modernizarea rețelei de alimentare cu apă și /sau canalizare.
Octombrie – Noiembrie: Programe Regionale, minimum 500 mil. EUR / regiune
1. Proiecte de digitalizare a administrației publice locale
- Finanțare: 98%
- Cheltuieli eligibile: investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT (hardware & software)
2. Eficiență energetică clădiri publice
- Finanțare: 98%
- Cheltuieli eligibile: anveloparea clădirillor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea instalațiilor, înlocuirea corpurilor de iluminat, panouri fotovoltaice și solare, pompe de căldură geotermale și în limita unui procent de ~ 15% măsuri conexe și de consolidare a clădirilor
3. Eficiență energetică clădiri rezidențiale
- Finanțare: 95%
- Cofinanțare: UAT – 3%; Asociații proprietari – 2%
- Cheltuieli eligibile: anveloparea clădirilor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea instalațiilor, înlocuirea corpurilor de iluminat, panouri fotovoltaice și solare, pompe de căldură geotermale și în limita unui procent de ~ 15% măsuri conexe și de consolidare a clădirilor
4. Mobilitate urbană
- Solicitanți eligibili: UAT municipii și orașe;
- Finanțare: 98%
- Cheltuieli eligibile:
a) Înființarea, dezvoltarea și optimizarea sistemelor de transport public;
b) Achiziția de mijloace de transport urban ecologice și infrastructura necesară acestora (configurarea/modernizarea/lărgirea/reconfigurarea străzilor din orașe și din zona urbană funcțională) și implementarea măsurilor de siguranță rutieră;
c) Înființarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii pentru deplasări nemotorizate, inclusiv configurarea/ modernizarea/ lărgirea/reconfigurarea străzilor din orașe și intervenții asupra sistemului de iluminat public aferent traseului reabilitat, amenajarea de zone pietonale, introducerea de sisteme de bike-sharing, sisteme de monitorizare;
d) Achiziționarea de autobuze/microbuze pentru transport școlar;
e) Dezvoltarea unor culoare de mobilitate urbană, inclusiv prin intervenții în depourile/ autobazele pentru transport public și infrastructura tehnică aferentă precum și pentru retehnologizarea lor;
f) Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, inclusiv infrastructură de producere de energie din surse regenerabile.
5. Investiții în infrastructura de învățământ
- Solicitanți eligibili: UAT municipii, orașe și comune
- Finanțare: 98%
- Cheltuieli eligibile:
a) Construirea/reabilitarea/modernizarea/consolidarea/extinderea/dotarea infrastructurii educaționale publice (creșe, grădinițe, școli primare și gimnaziale, licee și chiar universități);
b) Achiziționarea de autobuze/microbuze școlare pentru școlile greu accesibile;
c) Reabilitarea/ modernizarea/ dotarea infrastructurii aferente centrelor regionale de formare profesională a adulților.
6. Proiecte de regenerare urbană, patrimoniu cultural și turism
- Solicitanți eligibili: UAT-uri municipii, orașe și comune
- Finanțare: 98%
- Cheltuieli eligibile:
a) Protecția, conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural prin activități de restaurare, consolidare, extindere, accesibilizare și dotare a monumentelor istorice de categoria A, inclusiv servicii de digitizare/digitalizare în scop educativ, precum și activități de marketing și promovare turistică;
b) Construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea infrastructurii de turism și/sau agrement;
c) Investiții de regenerare urbană (creare / modernizare / reabilitare / extindere / dotare) în spațiile destinate utilizării publice (parcuri, zone verzi de mici dimensiuni, piațete, scuaruri, piețe publice, locuri de joacă pentru copii, piețe agroalimentare, etc.) prin demolarea clădirilor/structurilor situate pe terenurile supuse intervențiilor, amenajarea spațiilor verzi (aducerea terenului la starea inițială; modelarea terenului; montarea elementelor constructive de tipul alei, foișoare, pergole, grilaje etc.; plantarea/gazonarea suprafețelor, inclusiv plantare arbori), precum și crearea de facilități pentru activități sportive și recreaționale de mici dimensiuni (ex. terenuri de sport, etc.), instalare rețele Wi-Fi, iluminat public și supraveghere video în spațiile publice, dotare cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi etc.). De asemenea, sunt eligibile ca activități conexe pe amplasamentul proiectului de regenerare urbană și înlocuirea și/sau racordarea la utilități publice, inclusiv realizare alei pietonale, trotuare, piste de biciclete, reabilitare/modernizare parcări și căi de acces;
d) Investiții (reabilitare/modernizare/extindere și dotare) în clădiri destinate utilizării publice pentru activități culturale și recreative.
Despre REI Grup
REI Finance Advisors și REI International Consulting, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare, PNDR), cât și pe scheme de ajutor de stat (HG 959/2022, HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019, OUG 130/2020).
Potrivit datelor din 2022, REI se situează pe locul al doilea, la nivel național, în topul companiilor de consultanță specializate în atragerea de finanțări prin fonduri europene și ajutoare de stat.
Echipa REI numără în prezent peste 80 de consultanți specializați, în 13 birouri la nivel național, cu o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate pe plan local sau internațional.
REI a reușit cu succes atragerea finanțării pentru peste 1.000 de clienți la nivel național, cu peste 1.000 de proiecte implementate și o rată de succes – lider în domeniu – de 99%.
Cu o experiență de peste 10 ani, specialiștii REI se adaptează ușor cerințelor pieței, cunoscând foarte bine mecanismele fondurilor nerambursabile și identifica oportunitățile de obținere de finanțări din surse interne și externe. Aceștia gestionează eficient activitățile proiectelor, relația cu autoritățile publice și pe cea cu companiile private, atât companii multinaționale, cât și companii antreprenoriale, românești.