ANAT: Aeroportul Ghimbav-Brașov va crește turismul de incoming

Aeroportul Internațional din Brașov-Ghimbav(AIBG), ale cărui lucrări de construire au fost finalizate și se află în faza de recepție, până la inaugurarea programată pentru 15 iunie 2023, va reprezenta un vector important pentru creșterea turismului de incoming, pe termen mediu și lung, transmite conducerea ANAT, care a vizitat în premieră, împreună cu agențiile de turism din regiune, singurul aeroport construit în România, în ultimii 50 de ani.

Primul avion spre acest cel mai nou aeroport din țară, aeronava de verificări din zbor Beechcraft Super King Air, înmatriculată YR-CAA şi aparţinând Autorităţii Aeronautice Civile Române, a decolat de la Bucureşti, în 13 decembrie, la ora 10.15, după ce zborul programat, în urmă cu o zi, nu a putut fi realizat din cauza vremii nefavorabile.

Președintele Consiului Județean (CJ) Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel, au susținut o conferință de presă, la clădirea de contingență a aeroportului, cu ocazia începerii zborurilor de calibrare a echipamentelor de radionavigație.

Președintele Consiului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, împreună cu directorul general al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, Alexandru Anghel

Precizările CJ Brașov:

Serviciul de verificare în zbor-calibrare a fost efectuat de o echipă formată din 11 specialişti ai Autorităţii Aeronautice şi este un demers necesar şi mult-aşteptat în vederea operaţionalizării aeroportului, el având ca rezultat autorizarea echipamentelor de navigaţie aeriană şi de comunicaţii instalate pe amplasamentul AIBG, precum şi a procedurilor de zbor.
 
În prima etapă, care a început în 13 decembrie şi va însuma 30 de ore de zbor, vor fi verificaţi, monitorizaţi şi evaluaţi din zbor parametrii mijloacelor de navigaţie aeriană, ai sistemelor de comunicaţii şi de supraveghere, în vederea autorizării echipamentelor de navigaţie aeriană ILS/DME, DVOR/DME, sisteme PAPI (indicativ vizual de pantă) ambele direcţii, balizaj luminos şi sistem luminos de apropiere ambele direcţii.
 
Cea de-a doua etapă de verificări va avea loc, în luna ianuarie 2023, va dura tot 30 de ore şi va viza procedurile de zbor care în prezent sunt în etapa de codificare.
 
Preşedintele CJ Braşov, Adrian-Ioan Veştea: „Calibrarea echipamentelor de radionavigaţie instalate pe amplasamentul AIBG şi verificarea din zbor a procedurilor operaţionale pentru autorizarea şi certificarea acestora, reprezintă ultimul pas major în vederea operaţionalizării Aeroportului de la Braşov, un pas pe care sunt convins că îl vom parcurge în cele mai bune condiţii. Cu ajutorul aparaturii speciale de la bordul aeronavei de calibrare, specialiştii AACR vor inspecta din zbor, pe parcursul mai multor zile, echipamentele de radionavigaţie instalate la sol, urmând ca în ianuarie să verifice şi să avizeze procedurile instrumentale. Am luat măsurile necesare pentru ca aceste zboruri să se poată desfăşura în condiţii optime din punctul de vedere al stării în care se prezintă pista şi suprafeţele de mişcare”.
 
Directorul general al RA AIBG, Alexandru Anghel: „Pregătirea zborului de calibrare a însemnat un demers complex care a cuprins, printre altele, instructaje realizate cu muncitorii angrenaţi în lucrări pe amplasamentul aeroportului, simulări de intervenţii în caz de accident, trecerea în revistă a procedurilor de comunicaţii sau realizarea unor măsurători topometrice”.
 
Aeroportul Braşov-Ghimbav este primul aeroport care s-a construit în ultimii 50 de ani, în România.
 
Precizările ANAT transmise ZIUA CARGO:
 
„La numai 15 minute de centrul Brașovului, noul Aeroport Internațional va avea lansarea oficială, pe 15 iunie 2023, și își va primi pasagerii într-o clădire cu dotări tehnice de ultimă generație, 10 zone de check-in și un spațiu generos de 1.200 mp, cu posibilitate de extindere. Această investiție a Consiliului Județean Brașov totalizează 130 milioane de euro, fără fonduri europene.

Turnul de control virtual, unic în România, va însemna o siguranță crescută, precum și costuri reduse cu 50%. Primele curse charter care vor fi operate de pe Aeroportul Internațional Brașov sunt deja în discuții avansate și îi vor duce pe brașoveni în destinațiile lor favorite, comod și rapid, fără a mai fi nevoiți să facă transferul către alte aeroporturi din apropiere.

Ținând cont de popularitatea de care se bucură, în prezent, Brașovul în rândul turiștilor străini, estimăm că noul aeroport va crește exponențial apetitul acestora de a vizita zona datorită accesului facil prin conexiunile aeriene directe. Suntem încrezători că Aeroportul Internațional Brașov va urca rapid în topul clasamentului aeroporturilor internationale din România, fiind un reper important în dezvoltarea economică a județului.

Vizita la care au luat parte agențiile de turism din zonă a fost găzduită chiar de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a monitorizat îndeaproape întreaga evoluție a investiției și este extrem de implicat în toate aspectele organizatorice.

Totodată întâlnirea de la Brașov a fost un bun prilej pentru a discuta o temă lansată de ANAT de mai mulți ani, dar care a devenit tot mai actuală în contextul pandemiei și, ulterior, a conflictului din Ucraina, evenimente care au schimbat complet modul în care se face turism, generând situații complexe pentru soluționarea cărora niciun operator de turism nu avea la îndemână instrumentele necesare. Unul dintre aceste instrumente este Fondul de Garantare a Pachetelor de Servicii de Călătorie, un proiect important pe agenda ANAT, care ne dorim să devina operațional în cel mai scurt timp. 

Printre avantajele acestui fond de garantare, care, de altfel, există deja în mai toate statele europene cu o piață de turism dezvoltată, este o siguranță crescută oferită călătorilor, încredere pentru partenerii de afaceri și creșterea concurenței pe piața instrumentelor de asigurare împotriva insolvenței. Turismul din România va da astfel semnalul că se maturizează și este capabil să ofere condiții comparabile cu orice altă destinație europeană din punctul de vedere al siguranței călătoriilor, atât pentru cetățenii români cât și pentru turiștii străini care ne vizitează”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.