Aplicația Cargus Mobile are peste 110.000 de descărcări și este pe primul loc în top aplicații de business în Google Play și în top 10 aplicații utilitare în Appstore, în doar cinci luni, conform similarweb.com.
Lansată în luna noiembrie a anului trecut, aplicația permite utilizatorilor să urmărească coletele și să direcționeze livrarea către cel mai apropiat punct Cargus Ship & Go, direct de pe smartphone.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
În cele cinci luni de la lansare, Cargus Mobile a devenit una dintre cele mai utilizate aplicații de business, din România. În luna martie, Cargus Mobile a ajuns la un total de peste 110.000 de descărcări din magazinele de aplicații online, Google Play și Appstore, de la lansare. Comparativ cu începutul anului, numărul de utilizatori s-a dublat, în luna ianuarie 2022 înregistrându-se aproximativ 53.000 de descărcări ale aplicației.
În primele 20 de zile ale lunii martie erau aproape 29.000 de descărcări ale aplicației Cargus Mobile din Google Play și Appstore, iar în luna februarie se înregistrau circa 27.000 de descărcări ale utilizatorilor de sisteme Android și iOS.
La doar o luna de la lansare, aplicația Cargus Mobile intra, deja, în top 10 aplicații de business din România, conform Google Play. De asemenea, în Appstore, aplicația a intrat în top 30 aplicații utilitare și era evidențiată ca o aplicație în trend pentru utilizatorii de sistem iOS.
“Aplicația Cargus Mobile oferă utilizatorilor posibilitatea de a face livrările vizibile, flexibile și ușor de gestionat și a devenit, într-un timp foarte scurt, un instrument inovator foarte util și apreciat de către clienții noștri. Cargus Mobile a fost desemnată “Cea mai bună aplicație a unei companii de curierat”, la Romanian Courier & Postal Services Business Awards 2021, iar plasarea ei în topul clasamentelor și tendințelor evidențiate în magazinele online de aplicații reprezintă încă o confirmare că suntem pe drumul cel bun și că eforturile depuse răspund nevoilor clienților noștri. Este, de asemenea, dovada faptului că inovăm la fiecare pas și că reușim să fim înaintea competiției, „a game changer” în industria de curierat”, a declarat Jarosław Śliwa, CEO Cargus.
Cele mai des utilizate caracteristici ale aplicației au fost opțiunea Track & Trace, care oferă instantaneu informații despre toate livrările Cargus și opțiunea de a redirecționa coletele la cel mai apropiat punct Ship & Go, pentru a fi ridicate ulterior de destinatari.
Pentru a păstra un caracter dinamic și flexibil al livrării, Cargus Mobile pune la dispoziția utilizatorilor mai multe oportunități de a gestiona procesul de livrare, prin aplicație:
-
- Toate livrările Cargus sunt vizibile instantaneu în aplicația Cargus Mobile;
- Actualizarea locului de livrare sau a datei de livrare;
-
- Cu un singur clic, Utilizatorul/Destinatarul poate schimba destinațiain timp real. Pachetul poate fi redirecționat către un punct Ship&Go, de unde poate fi ridicat timp de până la 5 zile lucrătoare.
- Conversații directe prin chat cu departamentul Cargus Contact Center;
- Plata pentru livrarea coletului se poate face cu cardul, direct pe dispozitivul curierului, dar și cu PaybyLink în punctele Ship & Go.
O noutate absolută pe piața de curierat, dar deja cunoscută din aplicațiile de transport, o reprezintă ratingul curierului, prin care Cargus dorește să promoveze și să recompenseze activ curierii care oferă cele mai bine cotate servicii de livrare.
Despre Cargus
Cargus este cea mai experimentată companie de pe piața de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat printr-o rețea națională de 750 Ship & Go, unde clienții pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, 5 centre naționale de sortare, 51 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.
La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România. Cargus a înregistrat o creștere cu 20% a volumului vânzărilor în 2020. Pentru mai multe detalii, vizitați website-ul Cargus