Aquila a finalizat integrarea companiei Agrirom

Aquila anunță finalizarea procesului de integrare a companiei Agrirom, specializată în distribuția produselor alimentare în regim de temperatură controlată. 

Răzvan Bagherea

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Integrarea vine în urma fuziunii prin absorbție a celor două companii. Achiziția Agrirom  a reprezintat una dintre cele mai mari tranzacții din ultimii ani din sectorul de distribuție în piața de HoReCa. Aquila își consolidează astfel poziția de lider pe acest segment.

Achiziția Agrirom face parte din strategia de a ne extinde prezența pe canalele complementare activității noastre și de a oferi clienților soluții complete și cu valoare adăugată, atât la nivel național, cât și regional. Finalizarea procesului de integrare reprezintă un pas important în consolidarea Aquila, care, în peste 26 de ani, a reușit să crească în mod sustenabil și să devină lider de piață”, a declarat Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, Aquila.

Compania Agrirom a fost achiziționată de către Aquila la începutul anului 2019. Odată cu aceasta, în portofoliul Aquila au intrat mai multe branduri, printre care și cele două branduri de produse congelate ale Agrirom – Gradena și Yachtis. 

Finalizarea procesului de integrare a Agrirom face parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a businessului care a mai inclus, la finalul anului 2019, absorbția Seca Distribution și integrarea activității sale în Aquila. 

Despre Aquila

Înființată în 1994 și cu o echipă de peste 3.000 de angajați, Aquila este liderul pieței de distribuție din România, activând cu succes și în Republica Moldova. Aquila oferă partenerilor săi soluții integrate, prin vânzare de produse și servicii complementare. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 370 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.