Arctic Stream a realizat un profit net de 7,96 milioane lei, în primele nouă luni din 2024, care reprezintă peste 69% din profitul net estimat în bugetul de venituri și cheltuieli al companiei, de 11,46 milioane de lei, în pofida diminuării cu 3%, prin raportare la aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește veniturile, acestea au fost cu 15% mai mari, în primele nouă luni din 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut, confirmând evoluția ascendentă a business-ului de-a lungul acestui an. Rezultatul survine unei creșteri ușoare a veniturilor, de 1%, înregistrată în primul trimestru, respectiv uneia mai consistente, de 19%, la încheierea celui de-al doilea trimestru.
În aceste prime trei trimestre ale anului în curs, veniturile Arctic Stream au ajuns la 107,63 milioane de lei (21,58 milioane de euro), față de 93,56 milioane de lei (18,80 milioane de euro), cât raportase compania la finele trimestrului al treilea din 2023. Comparativ cu rezultatul la T3 din urmă cu doi ani, veniturile Arctic Stream au crescut cu peste 98%.
La nivelul profitabilității operaționale, finalul T3 2024 a adus o reducere de 5% a acestuia, situându-se la 9,18 milioane de lei, față de cel de 9,70 milioane de lei, înregistrat la sfârșitul T3 2023.
Dragoș Octavian Diaconu, fondator și CEO Arctic Stream: „După cum ne-am angajat, încă dinainte de listarea la BVB, din vara anului 2021, rămânem mereu transparenți în raportarea rezultatele financiare și a evoluțiilor operaționale. Astfel, la finalul primelor trei trimestre din 2024, am înregistrat o creștere susținută a veniturilor, aliniată rezultatelor semestriale. Rămânem încrezători în atingerea, în cursul ultimului trimestru din 2024, a estimării bugetare pe care ne-am propus-o la începutul anului, însă rămânem atenți la provocările ce se pot materializa în acest final de an, cum ar fi execuțiile bugetare ale unor proiecte sau aspecte legislative și economice. Necesitatea extinderii echipei Arctic Stream, în prezent la peste 38 de membri, a determinat o ușoară reducere a profitului. În ultimele luni, am reușit atragerea de noi specialiști și acoperirea unor poziții (marketing, fonduri europene, securitate industrială și altele) care nu existau anterior în organigrama companiei și ale căror funcții erau îndeplinite de alți colegi. Consolidarea echipei ne va permite o mai bună concentrare asupra direcțiilor strategice de dezvoltare – Cybersecurity, Cloud, Inovație și Training – pe care le urmărim consecvent. Avem toate premisele ca finalul de an să aducă finalizarea tranzacției legate de Data Core Systems, iar anul viitor să anunțăm mai multe realizări care vor decurge din parteneriatul strategic cu această companie”.
Între evoluțiile din ultimele săptămâni din viața companiei, pasul cel mai important a fost decizia de înființare, de către Arctic Stream, în parteneriat cu Eximprod Grup, a firmei „Cyber Arena”, care va avea ca obiect de activitate susținerea de traininguri specializate, într-un poligon cibernetic și sporirea conștientizării privind amenințările cibernetice la adresa infrastructurilor critice și guvernamentale.
Eximprod Grup este unul dintre cei mai mari jucători în zona de utilități publice, cu experiență în automatizări, energie regenerabilă, sisteme ADMS (Advanced Distribution Management), rețele inteligente, dezvoltare software, IoT (Internet of Things) și contorizare inteligentă.
În ceea ce privește finalizarea achiziției a 23% din capitalul social al Data Core Systems, Arctic Stream a primit, la finalul lunii octombrie, avizul Consiliului Concurenței pentru derularea tranzacției.
Despre Arctic Stream
Arctic Stream (listată la Bursa de Valori București, sub simbolul AST) este o companie cu capital integral românesc, fondată în 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanța; proiectarea, reproiectarea, integrarea și dezvoltarea infrastructurii de date și de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea și migrarea de soluții complexe; alături de mentenanța și suportul operațional post-implementare. Compania deține certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alături de alte numeroase ale certificări de la producători de top mondial, având parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware și Zscaler.