Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat cu 2,1 milioane de lei Euroins, care, „având în vedere deficiențele constatate, trebuie să revizuiască tarifele de primă RCA, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei”.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat, în perioada iulie – septembrie 2020, un control inopinat la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., având ca temă verificarea operațiunilor și a modului de înregistrare în evidențele contabile a operațiunilor de reasigurare și a rezervelor tehnice calculate în conformitate cu Norma nr. 38/2015. În urma acțiunii de control a fost constatată o serie de deficiențe, în special cu privire la calculul rezervelor tehnice la data de 31 martie 2020, precum și înregistrarea eronată a unor operațiuni de recunoaștere a comisioanelor din reasigurare. Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis sancționarea societății, conform prevederilor legale, cu o amendă de 600.000 de lei”, informează ASF, într-un comunicat transmis pe 1 octombrie.
„Totodată, în urma activității de supraveghere realizată asupra elementelor incluse în raportările transmise de societate pentru data de 30 iunie 2020, a fost constatată o serie de deficiențe cu privire la modul de calcul al rezervelor tehnice constituite, în conformitate cu cerințele legislației Solvabilitate II (Legea nr. 237/2015), precum și cu privire la modul de determinare și de raportare a elementelor de fonduri proprii de bază ce acoperă cerința de capital de solvabilitate și cerința minimă de capital. Conform prevederilor legale, pentru deficiențele constatate ASF a aplicat următoarele măsuri: sancționarea societății cu amendă în sumă de 1,5 milioane de lei; sancționarea Directorului General și a Directorului Executiv cu amendă în sumă de 100.000 de lei fiecare și retragerea aprobărilor acordate de către ASF”, se precizează Autoritatea.
În plus, Euroins „are obligația de a transmite Autorității de Supraveghere Financiară un plan de finanțare și de redresare în vederea restabilirii indicatorilor de solvabilitate, în conformitate cu prevederile legii. De asemenea, societatea trebuie să revizuiască tarifele de primă RCA, având în vedere deficiențele constatate, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei”, se mai arată în comunicat.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a mai decis:
- Sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Holfin Insurance Reinsurance Broker S.A. (fosta Piraeus Insurance Reinsurance Broker Romania)
- Sancționarea cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei, a companiei de brokeraj Titan Broker de Asigurare, pentru neasigurarea continuității administrării societății, prin încălcarea prevederilor art. 11 alin. (14) din Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări cu modificările și completările ulterioare.
- Sancționarea cu avertisment, în urma controlului periodic efectuat, a BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private, în calitate de administrator al FPAP BCR și FPF BCR Plus.